Prezent ieri după-amiază la o emisiune difuzată de postul local de televiziune „Intermedia”, Ciprian Anton , preşedintele Fotbal Club Cetatea, a fost băgat în corzi de telespectatorii care au intrat în direct. Apelative ca „escroc” şi om care se ţine de „măgării” au fost rostite de mai multe ori, toate acestea printre nemulţumirile despre jocul echipei şi campania de transferuri inexistentă din această vară.
Sumele de transfer ale lui Onciu şi Roheţki rămân la secret
Întrebat atât de moderator, cât şi de oamenii care au intrat în direct la emisiune, despre suma de transfer a fotbaliştilor Roheţki şi Onciu la Piatra Neamţ, preşedintele grupării sucevene a scăldat-o fără a oferi un răspuns concret.
„Este primul meu transfer şi nu am vrut să spun suma de transfer şi apoi să nu încasez banii. Încă am o nesiguranţă şi o reţinere faţă de suma finală care va intra în conturile clubului”, şi-a justificat Anton refuzul.
Chiar dacă i s-a spus că acel contract este înregistrat la FRF, iar clubul Ceahlăul trebuie să-l respecte, Ciprian Anton nu a putut fi convins să divulge suma de transfer.
Cât priveşte plecarea lui Onciu la FC Braşov, preşedintele grupării de „Areni” a menţionat că au existat ceva discuţii, dar nu şi o ofertă concretă. Cât despre transferurile lui Roheţki şi Onciu la Sportul Studenţesc, formaţie care oferea o sumă mai mare, Ciprian Anton a declarat că jucătorii nu au dorit să continue la gruparea patronată de Vasile Şiman.
Revelaţia: „Cu echipa actuală nu avem nici o şansă”
Deşi toată lumea a prevestit rezultatele proaste, ca urmare a plecării mai multor jucători de bază şi a aducerii unor jucători fără nici un fel de valoare, singurul care nu a putut sau nu a vrut să vadă acest lucru a fost chiar Anton. A avut o revelaţie la emisiunea de ieri: „Cu echipa actuală nu avem nici o şansă”. Întrebat dacă nu a văzut din pregătiri că Cetatea este ciuca bătăilor, chiar în faţa unor formaţii din ligile inferioare, preşedintele sucevean a negat evidenţele.
„Am rulat tot lotul de jucători şi nu am evoluat în aceeaşi formulă în fiecare meci, iar rezultatele au fost normale, nu m-au îngrijorat”, a declarat Anton.
De parcă trebuia să fii savant să-ţi dai seama că ciurucurile aduse gratuit la Suceava vor deveni zmei paralei odată cu începerea campionatului.
„A venit trenul şi m-am urcat în el”
Pe parcursul emisiunii, Ciprian Anton a recunoscut o parte din greşelile comise în scurtul său mandat, şi a menţionat că a acceptat postul de preşedinte al FC Cetatea pentru că „a venit trenul şi m-am urcat în el”.
Anton a aruncat totul pe seama tinereţii şi a lipsei de experienţă, de parcă acest lucru nu-l putea gândi în momentul în care s-a înhămat la treabă.
„Nu vom ţine de locuri, nici eu şi cred că nici domnul Radu. Dacă o să vedem că nu putem face faţă ne vom retrage, dar proiectul gândit în jurul echipei trebuie să meargă mai departe”, a anunţat Anton.
Juniorii, un cartof fierbinte
O altă problemă ridicată ieri a fost legată de transferurile mai multor juniori de valoare la alte echipe sau cluburi, cum ar fi Şcoala de Fotbal „Hagi”.
O mamă supărată l-a luat la rost pe Ciprian Anton şi nu a ezitat să-l facă „escroc” şi că se ocupă de „măgării”. Femeia a precizat că plecarea mai multor copii talentaţi este imputabilă actualului preşedinte al FC Cetatea, care în trecut a mai încercat să racoleze şi alţi juniori de valoare cu scopul de a-i vinde altor cluburi.
A primit de la Primărie în jur de 3 miliarde de lei vechi
În cele câteva săptămâni de când conduce clubul, Ciprian Anton a primit sau urmează să mai primească de la Primăria Suceava 2,5-3 miliarde de lei vechi. Asta fără a mai pune la calcul banii încasaţi din transferurile lui Onciu şi Roheţki la Ceahlăul Piatra Neamţ.