După ce în meciul din prima etapă a sezonului au jucat dezinvolt, arătând că se poate, în runda imediat următoare, fotbaliştii pregătiţi de Ioan Radu au revenit la prestaţiile jalnice arătate în intersezon.
Cu toate că au întâlnit o formaţie aflată într-o situaţie incertă, alcătuită din jucători noi, care nu au efectuat nici măcar o pregătire de vară completă, sucevenii au evoluat sâmbătă sub orice critică, rezultatul de 0-2 înscris pe tabela de marcaj la finalul jocului fiind conform cu realitatea din teren.
Prima repriză a fost una echilibrată, cele două formaţii împărţindu-şi frăţeşte ocaziile de gol, care au fost irosite de Homneac şi Dumitru, respectiv Diaz şi Boghiţoi.
Partea secundă a început cu o mare ratare în contul Cetăţii: Dicher a şutat în bară din interiorul suprafeţei de pedeapsă, iar mingea a ricoşat la Dumitru, care talonat de un adversar a trimis cu capul peste poarta goală. Această ratare avea să-i coste pe suceveni. Peste doar câteva minute, oaspeţii au reuşit să-i reducă la tăcere pe cei 2.500 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului Areni. Halip şi Apetri s-au complicat inutil în faţa propriului careu de 16 metri, iar balonul recuperat de buzoieni a ajuns rapid la argentinianul Diaz, care l-a învins pe Pascal cu un şut de la 18 metri, la firul ierbii.
Fragila echipă a Cetăţii resimte din plin acest şoc. Astfel, sucevenilor nu le mai iese nimic până la finalul întâlnirii, în vreme ce buzoienii au început să zburde pe iarba de pe Areni. Mai întâi incisivul Boghiţoi a majorat avantajul Gloriei cu un şut plasat din interiorul careului mare, pentru ca mai apoi Radu şi Toma să rateze două ocazii cât roata carului, salvându-i astfel pe fotbaliştii Cetăţii de o umilinţă şi mai mare.
Cetatea a evoluat în formula Pascal - Feraru, Cososchi, Halip (69 Andrieş) -Apetroae, Apetri (52 Negru), Ailenei, Homneac, Duman (53 Azaharioaei) -Dicher, Dumitru. Antrenor: Ioan Radu.
Gloria Buzău a jucat în formula Leu – Mândrean (67 Creţu), Vlaicu, Marin, Lorincz - Diaz, D. Popa, R. Tudor, Chimir (85 Stan) - Boghiţoi (80 A. Toma), R. Radu. Antrenor: Nicolae Anton.
Ioan Radu: „Regret că am rămas în actualele condiţii”
Înfrângerea din partida de pe teren propriu cu Gloria Buzău, dar mai ales prestaţia sub orice critică a elevilor săi l-a marcat atât de tare pe antrenorul Ioan Radu, încât a declarat la conferinţa de presă că regretă faptul că a acceptat să rămână la echipă în actualele condiţii.
„Nu trebuie să uităm că ne-au plecat 9-10 jucători valoroşi în intersezon, în locul cărora am încercat să aducem ce am putut, în funcţie de bugetul pe care l-am avut la dispoziţie. Acum îmi reproşez că am acceptat să continui în actualele condiţii. Această conjunctură în care am întâlnit Gloria Buzău ne era într-un fel favorabilă şi, cu altă atitudine a jucătorilor noştri, cred că i-am fi putut învinge. În orice caz, Gloria nu era un adversar în faţa căruia să nu obţinem măcar un punct”, a precizat tehnicianul sucevean.
Buzoienii nu se aşteptau să învingă la Suceava
La finalul întâlnirii, antrenorul oaspeţilor, Nicolae Anton, a fost cât se poate de franc, recunoscând cu fair-play că nimeni din anturajul Gloriei nu se aştepta ca buzoienii să câştige la Suceava.
„Sincer să fiu, speram cel mult la un egal. Noi am început pregătirea doar de o lună de zile şi abia cu 24 de ore înainte de joc am reuşit să legitimăm 19 jucători. Astăzi ne-a zâmbit zeiţa Fortuna şi am câştigat 3 puncte mari pe terenul unei contracandidate la retrogradare. Va fi în continuare greu pentru noi, deoarece avem de recuperat şi deficitul de 8 puncte cu care am pornit la drum”, a declarat principalul Gloriei.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a II-a a Ligii secunde:
Farul Constanţa - Concordia Chiajna 1-4
Sportul Studenţesc - Victoria Brăneşti 1-2
Dunărea Galaţi - CSM Râmnicu Sărat 1-0
FCM Bacău - Tricolorul Breaza 4-0
Cetatea Suceava - Gloria Buzău 0-2
FC Botoşani - Dunărea Giurgiu 0-1
Dinamo II Bucureşti - Steaua II Bucureşti 1-2
FC Snagov - Petrolul Ploieşti 3-0
Săgeata Stejaru - Delta Tulcea 1-2
Clasament
1 FCM Bacău 2 2 0 0 8-0 6
2 Victoria Brăneşti 2 2 0 0 7-3 6
3 Delta Tulcea 2 2 0 0 5-1 6
4 Concordia Chiajna 2 2 0 0 5-1 6
5 Steaua II 2 1 1 0 3-2 4
6 FC Snagov 2 1 0 1 5-5 3
7 FC Farul Constanţa 2 1 0 1 4-4 3
8 Dunărea Giurgiu 2 1 0 1 1-3 3
9 Dunărea Galaţi 2 1 0 1 1-3 3
10 Tricolorul Breaza 2 1 0 1 1-4 3
11 Săgeata Stejaru 2 0 1 1 2-3 1
12 Cetatea Suceava 2 0 1 1 1-3 1
13 Petrolul Ploieşti 2 0 1 1 1-4 1
14 FC Botoşani 1 0 0 1 0-1 0
15 Sportul Studenţesc 2 0 0 2 1-3 0
16 Dinamo II 2 0 0 2 1-3 0
17 CSM Râmnicu Sărat 2 0 0 2 0-5 0
18 Gloria Buzău 1 1 0 0 2-0 -5
(24 aug 2009, 18:39:40