Lume bună în tribuna oficială a stadionului Areni cu ocazia meciului dintre Cetatea Suceava şi FC Botoşani. Printre cei mai solicitaţi pentru autografe au fost stelistul Dorin Goian, proaspătul internaţional Mihai Roman, precum şi „cipriotul” Daniel Bălan. „Mi-am dorit din toată inima ca Cetatea să câştige acest derby, însă botoşănenii s-au dovedit a fi o nucă greu de spart. Am văzut câţiva jucători cu reale calităţi la gruparea suceveană şi cred că publicul trebuie să fie în continuare alături de ei, fiindcă sunt jucători tineri, cu certe posibilităţi de a creşte în valoare. Sper ca nu doar Primăria locală, ci şi sectorul privat să se implice pe viitor în susţinerea echipei fanion a judeţului, pentru că, am spus-o şi cu alte ocazii, la Suceava sunt toate premisele pentru a pune bazele unei echipe care să se lupte pentru promovarea în Liga I”, a declarat Dorin Goian la finalul partidei de pe Areni.
Imediat după încheierea partidei dintre Cetatea şi FC Botoşani, fundaşul central al echipei naţionale a mers direct la Iulius Mall, unde a fost invitat să asiste la finala Cupei Seniorilor, competiţie de fotbal pe teren redus organizată de FRF. Goian a înmânat trofeul echipei câştigătoare, Interconti, care s-a impus cu 7-6 în meciul decisiv cu NTS, după ce in timpul regulamentar scorul a fost egal, 4-4. Astfel, Interconti a câştigat dreptul de a participa la faza finală a competiţiei, ce va avea loc la Constanţa.