Municipiul Rădăuţi va fi astăzi gazda primei ediţii a Crosului Tineretului, manifestare ce va avea loc sub sloganul „O Noua Şansă” şi are ca scop promovarea sportului, tinereţii şi a unui mod de viaţă sănătos şi armonios. Evenimentul va debuta astăzi, în centrul municipiului Rădăuţi, de la orele 13.00, cu o defilare a sportivilor rădăuţeni şi a copiilor din şcolile şi grădiniţele oraşului, la care va participa şi o fanfară. Va urma apoi concursul de cros, pe mai multe categorii de vârstă, începând de la 5 ani şi până la cei peste 18 ani, la final participanţii urmând să primească diplome, în timp ce câştigătorii se vor alege cu cupe, medalii şi premii surpriză din partea organizatorilor, Clubul Sportiv „Tigrul” Rădăuţi, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Suceava.
La final, cei prezenţi vor avea parte de mai multe demonstraţii de qwan ki do, biking, roling şi skating, echitaţie. Venit special în Rădăuţi pentru acest eveniment, multiplul campion Ionuţ Atodiresei, supranumit şi Pitbull-ul va oferi celor prezenţi o demonstraţie de K1, asemănătoare celor din concursurile în care s-a consacrat.