Prin victoria obţinută sâmbătă, pe Areni, în faţa Petrolului, scor 2-0, fotbaliştii Cetăţii au făcut un pas uriaş spre salvarea de la retrogradare. Acest rezultat, coroborat cu înfrângerea la scor a Ştiinţei în Ştefan cel Mare, i-a distanţat pe suceveni la opt puncte în clasament faţă de urmăritorii lor, care, e drept, mai au două meciuri în plus de disputat. Confruntarea cu Petrolul a început în nota de uşoară dominare a fotbaliştilor lui Ioan Radu, care au ameninţat în trei rânduri poarta lui Panaite prin Homneac, Sevaciuc şi Celpan. Trepat, treptat însă, elanul sucevenilor s-a stins, permiţându-le ploieştenilor Marinescu şi Budescu să creeze pericol la poarta lui Roheţki. Minutul 40 a adus însă o şansă uriaşă pentru suceveni să intre în avantaj la cabine, numai că Celpan a ratat penaltyul acordat de arbitru pentru henţul comis de fundaşul Petrolului, Odoroabă, în propria suprafaţă de pedeapsă. Play-maker-ul Cetăţii avea însă să-şi răscumpere greşeala în scurt timp. La 6 minute de la reluare a executat perfect o lovitură liberă de la 18 metri şi a adus bucuria în rândul celor 3.000 de spectatori prezenţi sâmbătă în tribunele stadionului Areni. Acest gol a avut darul să-i descătuşeze pe jucătorii gazdă, care au trecut foarte aproape de majorarea scorului prin Şuleru, Romaniuc sau Homneac. Cu douăzeci de minute înainte de final însă, la o ezitare a fundaşilor centrali suceveni, Marinescu a avut egalarea în vârful bocancului, însă nu a putut să-l învingă pe Roheţki, care a intervenit din nou salvator. Minutul 75 a adus o nouă ocazie uriaşă pentru Cetatea, prin Feraru, care a plecat ca din puşcă pe un contraatac rapid şi a lovit încheietura barelor dintr-o ipostază clasică de vârf de atac. Golul al doilea avea să cadă abia în ultimul minut de joc, ca urmare a unui şut de senzaţie al lui Homneac, de la 12 metri, direct sub transversală.
Cetatea a evoluat formula Roheţki (cpt.) – Sevaciuc, Bernard, Feraru - Martin (46 Romaniuc), Şuleru, Onciu, Celpan (90 Ailenii), Duman – Homneac, Dumitru (70 Negru). Antrenor: Ioan Radu
Petrolul a jucat în alcătuirea Panaite (76 Moraru) – Odoroabă, Costache, A. Stoica, L. Dumitru – B. Năstase, R.Avram (71 Tincu), B. Minciună, C. Budescu – L. Marinescu (cpt.), V.Lazăr (80 Mendizov). Antrenor: Mihai Oancea.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXXII-a:
FC Ploieşti – Dunărea Galaţi 2-0
FCM Bacău – Progresul Bucureşti 3-0
Sportul Studenţesc – FC Botoşani 0-0
Cetatea Suceava – Petrolul Ploieşti 2-0
Dinamo II Bucureşti – Ştiinţa Bacău 4-1
Dunărea Giurgiu – Concordia Chiajna 1-0
FC Buftea – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-4
Clasament
1 Ceahlăul Piatra Neamţ 28 21 3 4 49-14 66
2 FC Ploieşti 27 18 4 5 56-32 58
3 Delta Tulcea 28 17 4 7 47-24 55
4 Petrolul Ploieşti 29 12 6 11 43-39 42
5 FC Botoşani 28 11 5 12 47-48 38
6 Dinamo II 28 11 5 12 43-50 38
7 Dunărea Giurgiu 29 10 7 12 42-42 37
8 FCM Bacău 28 10 7 11 27-38 37
9 Concordia Chiajna 29 10 6 13 26-24 36
10 Dunărea Galaţi 28 10 5 13 32-31 35
11 Sportul Studenţesc 28 9 7 12 39-33 34
12 Progresul Bucureşti 28 10 4 14 24-48 34
13 CS Buftea 28 8 9 11 46-55 33
14 FC Snagov 28 9 6 13 42-52 33
15 Cetatea Suceava 29 9 4 16 29-39 31
16 Ştiinţa Bacău 27 5 8 14 25-48 23
* Forex Braşov s-a retras din campionat iar Prefab Modelu s-a desfiinţat. Rezultatele celor două echipe au fost anulate! Progresul Bucureşti a fost retrogradată în Liga a IV-a!