Lupta surdă pentru evitarea retrogradării din acest final de sezon este presărată cu jocuri de culise dubioase, girate de Federaţia Română de Fotbal, care au darul să dezavantajeze flagrant gruparea suceveană în duelul cu Ştiinţa Bacău. Astfel, după ce formaţia pregătită de Marian Pană nu a evoluat în etapa precedentă pe motiv că adversarii lor de la CSM Ploieşti aveau un junior convocat la lotul naţional, băcăuanii au reuşit performanţa de a-şi decala şi jocul de campionat de sâmbătă, cu Dinamo II, care se va disputa după amiază, începând cu ora 17.00. Mişcarea pare perfect acoperită, pentru că s-a făcut din nou la cererea grupării adverse. Iar Federaţia nu a avut nici o reţinere în a aproba acest lucru, context în care Ştiinţa pare clar favorizată de la „centru” în lupta pentru supravieţuire cu Cetatea. Dacă sucevenii sunt într-o stare de fapt disperată, obligaţi să joace etapă de etapă cu sabia deasupra capului, tremurând pentru fiecare rezultat, băcăuanii se află în situaţia privilegiată a observatorului, care stă deoparte, aşteaptă greşeala adversarului şi intervine în joc doar atunci când şi cu cât trebuie.
Ştiinţa a amânat şi meciul cu Dinamo II!
Radu: „Am aflat din presă că Ştiinţa şi-a amânat din nou meciul”
Tehnicianul Cetăţii crede că aceste decalaje create arbitrar nu fac decât să nască inutil semne de întrebare, iar FRF acceptă cu nonşalanţă să menţină sursa acestor suspiciuni. „Noi am făcut o sesizare la Federaţie în acest sens, dar nu-mi fac iluzii că putem schimba ceva. Conform regulamentului, asemenea modificări în calendarul competiţional ar trebui anunţate cu 10 zile înainte, ori noi am aflat acest lucru abia miercuri, la publicarea brigăzilor de arbitri de la Liga a II-a. Aceste frecuşuri constante la care suntem supuşi nu fac decât să suplimenteze presiunea pe care o resimt jucătorii Cetăţii, însă eu sper să constituie şi un motiv serios pentru a ne mobiliza exemplar şi a câştiga meciul cu Petrolul”, a declarat Ioan Radu.
Ca de obicei, deciziile FRF lasă loc speculaţiilor
În mod clar, toate aceste modificări de calendar apărute peste noapte nu fac decât să favorizeze clar un membru cotizant al FRF în detrimentul celuilalt, când foarte simplu ar fi fost, dacă s-ar fi dorit cu adevărat imparţialitatea, ca formaţiile implicate în lupta pentru promovare şi retrogradare să joace de la aceeaşi oră. Simplu ca bună ziua! Dacă tot FRF a decis amânarea meciului CSM Ploieşti – Ştiinţa Bacău din runda precedentă, la fel ar fi trebuit să se procedeze şi cu partidele Concordia Chiajna – Cetatea Suceava sau Delta Tulcea – Dunărea Giurgiu. Dacă tot FRF a hotărât decalarea partidei Dinamo II – Ştiinţa Bacău, de bun simţ ar fi fost să se întâmple acelaşi lucru şi meciul Cetatea Suceava – Petrolul Ploieşti. Astfel, oficialii de la Casa Fotbalului ar fi fost exoneraţi de orice parti-pris în stabilirea formaţiilor care promovează sau retrogradează. Dar probabil că interesele sunt prea mari ca să se întâmple acest lucru. Ce dacă la Suceava vin 4-5.000 de spectatori la fiecare meci? Ştabii de la FRF au demonstrat încă o dată că le pasă doar de fotbalul din Champions League, competiţie unde rar ratează vreun meci. Că pe Areni nu i-a văzut niciodată nimeni. Nici măcar în campania electorală.
Sucevenii cer să joace şi ei de la ora 17.00!
Ca urmare a ultimei hotărâri luate de Federaţia Română de Fotbal, decizie care lezează fără doar şi poate interesele FC Cetatea, oficialilor suceveni nu le-a mai rămas decât să se plângă în scris pentru nedreptatea care li s-a făcut. „Suntem în confruntare directă pentru evitarea retrogradării cu Ştiinţa Bacău, iar decalarea disputei lor cu Dinamo II, pe lângă nerespectarea prevederilor articolului 14, aliniat 3, litera a, din ROAF, ridică pentru noi şi susţinătorii echipei semne de întrebare, lăsând loc diverselor speculaţii. Noi dorim ca lupta pentru evitarea retrogradării să se tranşeze numai pe teren, însă asemenea amânări şi reprogramări lasă loc speculaţiilor, neîncrederii, suspiciunilor, acuzelor şi dăunează grav întrecerii sportive”, se specifică în sesizarea trimisă de FC Cetatea către Departamentul Competiţii al Federaţiei Române de Fotbal. În plângerea redactată, sucevenii cer să joace sâmbătă împotriva Petrolului tot de la ora 17.00, pentru a mai atenua astfel din speculaţiile care au început să se facă.