Sportivii secţiei de lupte greco-romane a Liceului cu Program Sportiv Suceava au participat zilele trecute la finalele Campionatului Naţional individual pentru juniori II. Faţă de ediţiile precedente, finala din acest an a fost una mult mai disputată, dar şi mai echilibrată în acelaşi timp la toate categoriile din concurs. Din tabăra sucevenilor, cea mai bună evoluţie a avut-o Vasile Dudău, component al lotului naţional, cel care a câştigat titlul de campion naţional al categoriei 42 de kilograme şi va pleca în acest an la Campionatul European pentru juniori II. Deşi este în primul an de juniorat, Ştefan Babei a fost la un pas de medalia de aur, dar o greşeală în semifinale i-a adus medalia de bronz, la categoria 85 de kilograme. În acelaşi concurs, LPS Suceava a mai câştigat două medalii de bronz prin Daniel Crâşmariu, la 46 de kilograme şi Ştefan Mihuţ, la 54 de kilograme, dar şi două locuri cinci prin Andrei Apetre şi Lorin Gavrilovici, la categoria 54, respectiv 100 de kilograme.
La începutul lunii viitoare, în perioada 5 – 7 iunie, luptătorii suceveni vor avea un nou test, tot la Botoşani, acolo unde vor lupta pentru medalii la finalele Campionatului Naţional Şcolar.