Universitarii, pregătiţi de profesorul Dumitru Olteanu, au făcut un joc mult mai bun decât în etapa trecută, luând un avantaj considerabil încă de la pauză, când au intrat în vestiare la scorul de 24 – 15. Până la final, Universitatea II şi-a păstrat această diferenţă, ba chiar şi-au mărit-o cu un gol, terminând partida la scorul de 46 – 36. „Venirea celor doi jucători de la prima echipă, Zvanciuc şi Brădăţan, s-a simţit în jocul echipei, pe fondul unei evoluţii bune şi a celorlalţi jucători. Mai mult, în poartă ambii sportivi, Spiridon şi juniorul Poienar, au avut mai multe intervenţii salvatoare, fapt ce a contribuit la majorarea diferenţei”, a declarat antrenorul Dumitru Olteanu.
Pentru echipa suceveană au reuşit să marcheze sportivii Mihai Cezar şi Acatrinei, câte nouă goluri, Zvanciuc şi Curcă, ambii câte şapte reuşite, Zebin (6), iar Matei şi Brădăţan, câte patru goluri fiecare. Universitatea II va termina acest sezon săptămâna viitoare, când va juca în ultima etapă pe terenul celor de la CSŞ Bacău.
Clasament
1. SCM RomCri I Braşov 27 19 4 4 814 671 422. CSM Focşani 2007 27 16 1 10 707 669 33
3. Universitatea Galaţi 27 15 0 12 750 674 30
4. Politehnica Iaşi 26 13 1 12 741 723 27
5. CSS Bacău 26 11 4 11 751 761 26
6. HC Vaslui 27 9 1 17 668 757 19
7. LPS Piatra Neamţ 27 9 1 17 698 805 19
8. Universitatea II Suceava 27 8 2 17 798 867 17