Echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava participă în acest weekend la cel de-al patrulea şi ultimul turneu al Campionatului Naţional de rugby în 7 din acest sezon competiţional. După trei turnee disputate până acum, elevii antrenorului Constantin Vlad au reuşit să acumuleze 17 puncte, ocupând poziţia a 11-a în clasament, din 16 echipe participante. În turneul ce are loc astăzi şi mâine în Bucureşti, sucevenii fac parte din grupa D, alături de cei de la CSM Baia Mare, U Cluj şi Metrorex Bucureşti.
După mai multe probleme de lot la cele trei turnee anterioare, astăzi, antrenorul Constantin Vlad va avea la dispoziţie o echipă mult mai competitivă, cu care îşi doreşte să urce în clasamentul final.
„Sunt convins că vom face o figură frumoasă, mai ales că formaţia noastră va fi alcătuită din jucători de viteză, bine pregătiţi. Avem adversare de calibru în grupa noastră în această etapă a IV-a a Campionatului Naţional de rugby în 7, CSM Baia Mare şi U Cluj, însă la o competiţie de acest gen surprizele pot apărea de unde nu te aştepţi. Vom face tot posibilul să terminăm acest sezon pe un loc în primele 10 din ţară”, a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.