“Nu s-a pus problema să nu ne antrenăm ieri, însă la finalul şedinţei de pregătire s-au purtat nişte discuţii cu jucătorii. Conducerea clubului a promis că mâine se vor achita salariile şi prima de joc pentru meciul cu FC Snagov, după care lucrurile au intrat în normal. Nu se pune problema să renunţe cineva tocmai acum, când lupta este în toi”, a declarat Marian Pană.
Pană: „Retrogradarea se joacă în următoarele 3 etape”
Fostul antrenor al Cetăţii apreciază că rezultatele pe care le vor înregistra cele două formaţii în etapa de sâmbătă vor fi aproape decisive în lupta pentru evitarea retrogradării. „Suceava are meci greu pe teren propriu cu Delta Tulcea, iar noi jucăm o partidă foarte importantă la Buftea. Consider că dacă noi ne impunem în această rundă, atunci ne putem considera salvaţi de la retrogradare. Dacă nu, lupta se va decide oricum în următoarele trei etape”, a precizat Pană.
Chiar dacă Ştiinţa a cedat în ultimul joc de campionat cu scorul de 5-0 la Dunărea Giurgiu, Marian Pană a declarat în stilul său caracteristic că formaţia sa s-ar fi impus fără probleme dacă meciul s-ar fi jucat 11 contra 11.
„Datorită eliminărilor şi accidentărilor am fost obligaţi să terminăm partida de la Giurgiu în doar 6 jucători de câmp. Avem mari probleme de lot în ultima perioadă, din 31 de jucători am doar 18 la dispoziţie, dar chiar şi aşa sper să o scoatem cu bine la capăt”, a adăugat Marian Pană.