Universitatea II va juca astăzi în Burdujeni
Din cauza faptului că lucrările la sala LPS vor începe de dimineaţă, meciul pe care îl dispută echipa secundă a Universităţii în compania celor de la Poli Iaşi se va juca în Burdujeni, la sala Şcolii Nr. 11 „Miron Costin”, de la orele 17.00. Deoarece această sală nu era omologată de Federaţia Română de Handbal, oficialii Universităţii au făcut toate eforturile în acest sens, reuşind să obţină într-un final undă verde pentru disputarea meciurilor echipei secunde. Sâmbătă, de la orele 11.00, echipa a doua are programată încă o etapă pe teren propriu, în compania celor de la Piatra Neamţ, meci, care mai mult ca sigur va avea loc tot în Burdujeni.
Studenţii pleacă astăzi la Cupa României
Lucrările din sală nu vor afecta programul de pregătire al primei echipe şi asta deoarece, elevii antrenaţi de Petru Ghervan şi Leonard Bibirig pleacă astăzi la amiază spre Sibiu, acolo unde de mâine va avea loc Cupa României, competiţie în care sunt angrenate primele opt clasate din Liga Naţională. Desfăşurată după modelul tabelului Bergher, universitarii, care au ocupat locul şase vor întâlni formaţia aflată pe locul trei, Dinamo Bucureşti, într-o partidă ce va avea loc mâine de la orele 17.00. Dacă vor trece de acest joc, suceveni vor întâlni vineri, de la orele 18.00, câştigătoarea confruntării dintre UCM Reşiţa şi HC Odorhei.