Faze controversate în debutul meciului
Conştienţi de importanţa confruntării cu Odorheiul, handbaliştii universitari s-au concentrat foarte bine în teren, reuşind un joc excelent pe parcursul celor 60 de minute. Începutul partidei a fost unul destul de echilibrat , dar şi sărac în goluri, astfel că până în minutul opt s-au înscris doar trei goluri, scor 2 – 1 pentru Odorhei, aceasta fiind prima şi ultima dată când oaspeţii au condus pe tabelă. Cunoştinţe mai vechi ai studenţilor, arbitri Pleşa şi Pripas au luat în debutul meciului câteva decizii în favoarea vizitatorilor, fapt ce a stârnit proteste, atât de pe banca Universităţii, cât şi din tribune. Pentru că a protestat, antrenorul Petru Ghervan a primit în minutul şase un cartonaş galben, urmat imediat de o eliminare de două minute ce i-a lăsat pe studenţi în cinci oameni. Cu o apărare foarte bună şi un joc fără prea multe greşeli în atac, studenţii au reuşit să se distanţeze la patru goluri la mijlocul reprizei, scor 7 – 3, moment în care tehnicianul Odorheiului a cerut primul time-out. Veniţi la Suceava cu gândul să câştige, oaspeţii au revenit în joc şi au egalat situaţia pe tabelă, scor 9 – 9, când mai erau nouă minute până la pauză. Cu ajutorul a patru goluri consecutive, Universitatea a refăcut avantajul de la mijlocul reprizei, dar au intrat la vestiare la scorul de 15 – 12, după două goluri de partea oaspeţilor şi numai unul în contul sucevenilor. Cu ajutorul unui public superb, ce şi-a încurajat favoriţii mai tot timpul în picioare, studenţii au continuat jocul bun şi în partea a doua, mărindu-şi avantajul la şase goluri după şapte minute de joc, scor 20 – 14. Eforturile Odorheiului de a relansa jocul nu au avut prea multe şanse de câştig, sportivii pregătiţi de Ştefan Constantin nereuşind să se apropie la mai puţin de trei goluri pe tabelă, în minutul 40, când scorul era 20 – 17. Cu şase minute înainte de fluierul final, când diferenţa era de şase goluri, oaspeţii au o ultimă răbufnire, dar nu reuşesc să marcheze decât două goluri consecutive şi diferenţa rămâne de patru goluri. Finalul meciului aparţine sucevenilor, cei care înscriu de trei ori la rând, faţă de un gol de partea adversarilor şi câştigă partida cu scorul de 30 – 24, victorie ce le asigură locul şase în Liga Naţională şi astfel o nouă participare în Challenge Cup.
Arbitrul Toma Pleşa şi-a încheiat cariera la Suceava
Cu câteva ore înaintea meciului cu HC Odorhei, oficialii Universităţii au avut o surpriză mai puţin plăcută, după ce au aflat că partida va fi arbitrată de cuplul Toma Pleşa şi Octavian Pripas şi asta deoarece au pierdut de fiecare dată când au fost arbitraţi de cei doi vâlceni. Temerile sucevenilor s-au adeverit încă din primele minute ale partidei, după mai multe decizii controversate, luate de arbitrii împotriva Universităţii. Totuşi, din fericire, cuplul vâlcean a avut în continuare o prestaţie destul de echilibrată, mai ales în partea a doua a jocului. Arbitru internaţional, Toma Pleşa a bifat la Suceava ultimul său meci din Liga Naţională, cu un an mai târziu, deoarece comisia de arbitri a FRH i-a prelungit dreptul de a fluiera încă un sezon.
Brădăţan s-a accidentat în debutul partidei
După numai câteva minute de joc, în tabăra Universităţii au început să apară problemele medicale, Brădăţan fiind nevoit să părăsească terenul după o accidentare. Acest incident i-a obligat pe tehnicienii suceveni să-l folosească până la final pe extrema dreaptă, pe Gavriloaia, cel care a fost dealtfel şi cel mai bun marcator al meciului, cu şapte reuşite. Pentru Universitatea au mai înscris Mitrea şi Bibirig, câte şase goluri fiecare, Adomnicăi(4), Chiruţ(3), Ţuţu(2), Ignat şi Bursuc, câte o reuşită fiecare. Deşi au jucat ultima etapă din Liga Naţională, handbaliştii suceveni nu au încheiat sezonul, deoarece miercuri vor pleca la Sibiu, unde participă la Cupa României, în sferturile competiţiei urmând să-i întâlnească pe cei de la Dinamo. Pe 24 mai, universitarii vor juca la Reşiţa turul finalei Challenge Cup, urmând ca pe 31 mai să dispute la Suceava, meciul retur al acestei cupe europene.
Clasament final al Ligii Naţionale de Handbal
1. HCM Constanţa 26 21 1 4 770 640 432. UCM Reşiţa 26 19 2 5 818 689 40
3. Dinamo Bucureşti 26 18 3 5 819 747 39
4. Steaua Bucureşti 26 16 4 6 805 727 36
5. Ştiinţa Bacău 26 17 0 9 780 755 34
6. CS Universitatea Suceava 26 13 2 11 775 709 28
7. HC Odorhei 26 12 3 11 700 707 27
8. Energia Lignitul Tg. Jiu 26 10 3 13 689 688 23
9. HC Minaur Baia Mare 26 10 1 15 678 741 21
10. HCM Poli Timişoara 26 8 4 14 665 704 20
11. Universitatea Cluj 26 9 2 15 739 795 20
12. CSM Medgidia 26 9 1 16 666 689 19
13. CSM D&C Oradea 26 3 2 21 639 783 8
14. CS H&V Piteşti 26 2 2 22 738 907 6