Am urcat pe un loc de cupă europeană
La capătul celor 60 de minute de joc, Universitatea obţine o victorie categorică, scor 42 – 29, dar şi două puncte ce o propulsează o poziţie mai sus în clasament, în detrimentul Odorhei-ului, echipă ce însă are un meci mai puţin.
„Aşa cum ne aşteptam am primit o replică foarte bună a gazdelor, care au condus pe tabelă mai mult de o jumătate de repriză. Din fericire am reuşit să ne impunem ritmul de joc şi să fim mult mai proaspeţi şi motivaţi, mai ales în repriza a doua. Pe final ne-am permis să jucăm mai mult cu sportivii din linia a doua şi astfel să-i ferim de accidentări pe titulari, dar şi să-i odihnim pentru turul semifinalelor din Challenge Cup”, a declarat antrenorul Petru Ghervan. Într-o restanţă disputată tot ieri, Ştiinţa Bacău a pierdut surprinzător pe teren propriu în faţa Universităţii Cluj, scor final 31 – 33. Sucevenii vor disputa următorul meci în campionat, pe data de 29 aprilie, când vor întâlni acasă CSM Medgidia.
Clasament:
1. HCM Constanţa 21 18 0 3 605 493 362. UCM Reşiţa 22 16 1 5 675 572 33
3. Dinamo Baumit Bucureşti 21 15 2 4 644 597 32
4. Steaua MFA Bucureşti 22 14 2 6 692 626 30
5. Ştiinţa Municipal Bacău 22 14 0 8 641 621 28
6. CS Universitatea Suceava 23 11 2 10 691 630 24
7. HC Odorhei 22 11 1 10 601 607 23
8. Universitatea Cluj 22 9 2 11 643 673 20
9. Energia Lignitul Tg. Jiu 22 8 3 11 572 569 19
10. HC Minaur Baia Mare 22 9 1 12 561 609 19
11. CSM Medgidia 22 8 1 13 564 583 17
12. HCM Poli Timişoara 22 6 3 13 559 603 15
13. CSM D&C Oradea 23 3 0 20 637 766 6
14. CS H&V Piteşti 22 2 2 18 538 674 6