Aflaţi încă de vineri în Austria, studenţii au avut o primire foarte bună din partea gazdelor, care au afişat chiar şi un banner scris în limba română cu mesajul „Bun Venit CSU Suceava”. Dacă vineri seara, Universitatea a făcut un antrenament în sala unde urma să aibă loc meciul, sâmbătă la amiază, handbaliştii sucevenii au făcut o plimbare de două ore prin oraş, timp în care au vizitat monumente istorice sau au făcut cumpărături.
Prima repriză a fost una echilibrată
Elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Leonard Bibirig au început destul de bine această partidă, conducând pe tabelă timp de zece minute. Pe fondul unui joc mai puţin eficient al sucevenilor, gazdele dovedesc că sunt un adversar redutabil şi se distanţează pe tabelă la cinci goluri, scor 9 – 4. Pe fondul unui joc dur, dar în limitele regulamentului, Universitatea se apără mult mai bine şi se apropie încet, dar sigur pe tabelă, la pauză gazdele intrând la vestiare cu un avantaj de un gol, scor 15 – 14.
Studenţii au început foarte bine partea a doua a jocului, graţie ritmului foarte bun pe care l-au impus încă din prima repriză. Deşi s-au ţinut destul de bine până în minutul 40, austriecii au cedat fizic, permiţându-le universitarilor să restabilească egalitatea şi mai apoi să se distanţeze pe tabelă, la trei şi apoi la cinci goluri, în minutul 45, când scorul era 26 – 21. Gazdele au încercat să revină în joc, dar nu au reuşit să se apropie decât la trei goluri, aceasta fiind şi diferenţa finală, scor 29 – 26 în favoarea Universităţii.
Mitrea şi Tcaciuc s-au accidentat
Jocul foarte dur din teren nu a trecut fără a lăsa urmări în tabăra suceveană. După numai zece minute de joc, Adi Mitrea a făcut o întindere la muşchii intercostali, accidentare ce nu i-a mai permis să continue jocul. Cu zece minute înainte de finalul meciului, Ion Tcaciuc a părăsit terenul, după ce a primit o lovitură puternică de cap sau cot în articulaţia genunchiului, accidentarea fiind una destul de serioasă. Astăzi, cei doi handbalişti ai Universităţii vor efectua un control mai amănunţit şi vor afla cât vor sta pe tuşă. Cert este că ambii sunt daţi incerţi pentru meciul de miercuri cu Steaua, şansele de a intra în teren la acest meci fiind foarte mici.
„Nu ne putem considera deja calificaţi”
Aşa cum se aşteptau, handbaliştii Universităţii au întâlnit în Austria o echipă mult mai valoroasă decât cele întâlnite în fazele inferioare ale Challenge Cup. Deşi echipa sa a câştigat, antrenorul Petru Ghervan este de părere că elevii săi vor trebui să fie foarte atenţi în meciul din retur.
„Chiar dacă am câştigat, nu ne putem considera deja calificaţi. Echipa din Austria este una puternică, cu jucători tehnici, ce ştiu jocul, aleargă mult şi sunt capabili să întoarcă oricând un rezultat, fapt dovedit şi în meciurile anterioare din această cupă. Mă bucur că am reuşit să ne folosim eficient armele, mai ales ritmul foarte bun de joc cu ajutorul căruia ne-am sufocat adversarii în repriza secundă”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Chiruţ şi Adomnicăi au marcat câte cinci goluri
La capitolul goluri marcate, în meciul de la Krems, cele mai multe reuşite din tabăra suceveană le-au avut Chiruţ şi Adomnicăi, jucători ce au înscris câte cinci goluri.
Pentru universitari au mai reuşit să marcheze Bibirig (3 goluri), Tcaciuc(1), Bursuc (2), Gavriloaia (3), Ţuţu (3), Mitrea (3), Dospinescu (2) şi Ignat (2). De cealaltă parte, pentru austrieci au marcat sportivii, Lachmann (3), Pesic (3), Thaqi (3), Lint (2), Belas (4), Hrachovec (2), Vizvary (5), Schopf (2), Chalupa (1) şi Grabner (1). Dacă în prima parte a jocului, Chiruţ, Bursuc şi Gavriloaia au avut o eficienţă foarte bună în atac, în partea a doua a jocului s-au remarcat Bibirig, Ţuţu şi Adomnicăi.
Jocul universitarilor, lăudat de austrieci
După victoria obţinută în Austria, jocul universitarilor a fost lăudat de jucătorii echipei gazdă. Werner Lint a declarat, pe site-ul echipei sale, că Suceava a susţinut o prestaţie de nivel internaţional, pe fondul unui joc extrem de rapid în care a dovedit rezistenţă şi agresivitate. Totodată, austriacul a menţionat şi problemele cu care s-a confruntat echipa sa, mai ales erorile din atac şi starea de oboseală apărută în repriza secundă.
Într-un alt meci din sferturile de finală a Challenge Cup, UCM Reşiţa a trecut lejer, pe teren propriu, de sârbii de la Proleter Naftagas, scor 37 – 25. Din păcate, cealaltă reprezentantă a României, Ştiinţa Bacău, a suferit o înfrângere destul de severă în deplasarea din Elveţia, după ce a pierdut în faţa formaţiei BSV Bern Muri cu scorul de 28 – 38. În cel de-al patrulea meci, muntenegrenii de la HC Buducnost Podgorica au câştigat acasă în faţa turcilor de la Beşiktaş Istanbul, scor 27 – 25.
Tv Plus transmite înregistrarea meciului din Austria
Deoarece nu a fost transmis în direct pe vreun post de televiziune, iubitorii handbalului din judeţul Suceava au ocazia să vadă, în această seară, evoluţia Universităţii din meciul de la Krems. Astfel, în această seară, de la orele 21.00, postul locale TV Plus va transmite în premieră o înregistrare integrală a confruntării dintre Universitatea Suceava şi UHK Krems. Comentariul partidei va fi asigurat de Cristi Pîslaru, care a precizat că fanii echipei nu trebuie să rateze acest joc, întrucât a fost unul spectaculos.