Vor un loc în primele patru din ţară
„Sportivii noştri s-au mişcat foarte bine în turneul semifinal, dar în meciul cu gazdele de la Buzău, nu s-au putut concentra aşa cum trebuie din cauza suporterilor gălăgioşi şi asta în mare măsură pentru că nu au o experienţă prea mare pentru a trece peste aceste aspecte. Mai mult, din cauza zgomotului, sportivii noştri nu puteau auzi indicaţiile mele de pe margine, într-un joc în compania unei echipe de valoare sensibil egală cu noi. Avem câţiva jucători de perspectivă în lot şi sper să facem o figură frumoasă la turneul final, unde sperăm să terminăm cel puţin în primele patru”, a declarat antrenorul fălticenean Ionel Ciocan.
Pentru echipa CSŞ „Nicu Gane” din Fălticeni au evoluat sportivii George Sandu, Iulian Dochiţa, Ştefan Lupu, Cosmin Andone, Emanuel Amariei, Andrei Tănase, Ciprian Pădurariu (căpitan) şi Flaviu Timofti.
Din păcate, în altă grupă a turneului semifinal, echipa LPS Suceava nu a reuşit să treacă mai departe, fiind învinsă în toate cele trei meciuri disputate.
(17 mar 2009, 14:37:43