Antrenorul Petru Ghervan a reuşit să afle şi câteva secrete din jocul gorjenilor, de la antrenorul Bacăului, Gabriel Armanu, a cărui echipă a pierdut la un gol în etapa trecută, pe terenul din Târgu Jiu. Cel mai mare pericol al oaspeţilor pare să fie interul stânga, portughezul Jose Coelho, sportiv venit din campionatul Spaniei, cel care a marcat nouă goluri cu Bacăul. Pe lângă acesta, la Târgu Jiu a mai venit şi un pivot valoros, Giotoiu, cel care a jucat la Constanţa şi în Spania, dar şi portarul Milan Kosanovic, cel care a făcut minuni în meciul cu Ştiinţa.
Ghervan cere mobilizare maximă
Cu toate că vor avea o misiune dificilă, studenţii sunt foarte hotărâţi să câştige ambele puse în joc, mai ales pentru că joacă împotriva unei echipe ce are acelaşi obiectiv, clasarea pe un loc de cupă europeană.
„Vom avea un meci extrem de dificil şi de aceea trebuie să ne mobilizăm exemplar şi să câştigăm neapărat. Chiar dacă oaspeţii au un buget în primele patru din Liga Naţională şi joacă pe bani mulţi, noi trebuie să profităm de atuurile noaste, în special de forţa grupului. Sper ca arbitri de talie internaţională ce vor fluiera astăzi să nu le permită oaspeţilor să-şi facă jocul dur şi obstrucţionist pe care l-au practicat cu Bacăul”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Din fericire în lotul sucevean nu există accidentări sau suspendări, astfel că Universitatea va putea lupta în această înfruntare cu toţi jucătorii pe care-i are la dispoziţie.
Clasament Liga Naţională de Handbal
1. HCM Constanţa 17 14 0 3 476 407 282. UCM Reşiţa 17 12 1 4 511 444 25
3. Dinamo Baumit Bucureşti 17 11 2 4 515 493 24
4. Steaua MFA Bucureşti 17 8 2 5 534 471 22
5. Ştiinţa Municipal Bacău 17 10 0 6 492 474 22
6. HC Odorhei 17 9 1 6 465 457 21
7. Universitatea Suceava 17 7 2 8 489 469 16
8. Universitatea Cluj 17 7 2 8 498 522 16
9. CSM Medgidia 17 6 1 9 448 452 15
10. Energia Pandurii Tg. Jiu 17 6 3 8 444 448 15
11. Univ. HCM Poli Timişoara 17 5 3 9 441 458 13
12. HC Minaur Baia Mare 17 6 1 10 426 473 13
13. CS H&V Piteşti 17 1 2 14 430 508 4
14. CSM D&C Oradea 17 2 0 15 469 562 4