„Individualităţi avem şi noi şi ei, dar sper ca jocul nostru pe ansamblu să meargă cum ne-am propus şi să-i surprindem cu atuurile noastre, viteza de joc şi replierea rapidă în apărare. Vor fi 120 de minute de joc şi nu cred că e bine să forţăm în primul meci, deoarece nici măcar o diferenţă de cinci-şase goluri nu poate fi decisivă. Cel mai bine e să ne dozăm resursele pentru ambele meciuri, chiar şi pentru prelungiri sau aruncări de la şapte metri, acolo unde nu vreau să ajungem”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Oficialităţile locale promit sprijin financiar
Făcând o paralelă între campionatul din Portugalia şi cel din România, tehnicianul studenţilor este de părere că stilul de joc al portughezilor seamănă foarte mult cu cel al echipei din Piteşti. După ce i-a văzut în meciurile din runda anterioară, Ghervan crede că oaspeţii au maturitate în joc şi ştiu să gestioneze situaţiile favorabile.
Dacă va trece de Sao Bernardo, echipa suceveană este hotărâtă să meargă cât mai departe în această competiţie, mai ales că a primit asigurări de la primarul Ion Lungu că instituţia pe care o conduce va ajuta în continuare echipa indiferent de costurile ce rezultă dintr-o calificare în fazele superioare ale competiţiei.
Mai mult, după optimi, şansele de a se întâlni două echipe din România sunt mult mai mari, dar asta numai dacă şi Suceava şi Bacăul vor merge mai departe, Reşiţa câştigând detaşat meciul din turul optimilor Challenge Cup.