Echipa secundă de handbal a Universităţii Suceava a început partea secundă a campionatului, mai exact turul doi din Divizia A cu o înfrângere pe terenul uneia din candidatele la promovare, CSM Focşani 2007, scor final 21 – 29. Elevii antrenorului Florin Leuciuc au început foarte bine această partidă, distanţându-se la patru goluri, scor 5 – 1, diferenţă pe care şi-au păstrat-o până spre finalul reprizei, scor 13 – 9. Gazdele au reuşit să recupereze din diferenţă şi au intrat la vestiare cu un handicap de doar un gol, scor 12 – 13. Partea a doua a jocului a fost total diferită de prima, una în care studenţii nu au mai putut continua jocul bun, mai ales în apărare, unde au greşit foarte mult. La aceasta s-a adăugat faptul că sucevenii au făcut deplasarea în doar nouă oameni, iar titularii nu au avut timp să se odihnească prea mult. Focşănenii s-au distanţat încet şi sigur pe tabelă, câştigând în final la opt goluri diferenţă, scor 29 – 21.
„Din păcate în repriza a doua nu am mai făcut acelaşi joc ca în prima, greşelile din apărare şi eficienţa foarte scăzută la finalizare a dus la o diferenţă mult prea mare faţă de realitatea din teren. Greşelile din partea secundă cred că au venit şi pe un fond de oboseală, deoarece am fost doar nouă jucători în total, fapt ce nu ne-a permis să facem prea multe schimbări”, a declarat antrenorul sucevean, Florin Leuciuc.
În deplasarea de la Focşani, din lotul Universităţii II a lipsit doar Mihai Cezar, accidentat la picior.
Clasamentul seriei I din Divizia A
1. CSM RomCri I Braşov 14 9 2 3 423 366 20
2. CSM Focşani 2007 14 10 0 4 367 345 20
3. CSS Bacău 14 7 2 5 410 397 16
4. LPS Piatra Neamţ 14 7 1 6 357 364 15
5. HC Vaslui 14 6 1 7 356 389 13
6. Universitatea Galaţi 14 5 0 9 374 365 10
7. Politehnica Iaşi 14 4 1 9 397 415 9
8. CS Universitatea II Suceava 14 4 1 9 407 450 9