Chiar dacă Rapidul s-a despărţit în intersezon de trei fotbalişti importanţi, Florin Apetri, Claudiu Sevaciuc şi Marius Romaniuc, antrenorul Bogdan Tudoreanu nu este îngrijorat în perspectiva returului Ligii a III-a, care va începe pe 27 februarie. „Nu puteam să le refuzăm celor trei şansa de a evolua în eşalonul doi, mai ales că şi-au făcut cu vârf şi îndesat datoria faţă de culorile alb-vişinii. Plecarea lor nu ne lasă însă descoperiţi, pentru că avem în lot o serie de tineri de perspectivă care îi pot înlocui cu succes”, a declarat tehnicianul grupării sucevene. Mergând pe linia întineririi lotului, Rapid i-a transferat în această iarnă pe B. Lupu (Rarăul Câmpulung Moldovenesc), Andrieş (Pambac Bacău) şi Zaremba (Bucovina Rădăuţi), dar a promovat şi două nume din propria pepinieră, pe Turineac şi Coţofrei.
Tudoreanu: „Jocul Cetăţii e în creştere” În altă ordine de idei, Tudoreanu s-a declarat plăcut impresionat de evoluţia Cetăţii în ultimul meci de pregătire de la Vatra Dornei. „Ovidiu Murariu a făcut treabă bună. Echipa are un tonus fizic excelent, iar jocul pare în creştere faţă de astă toamnă. Mijlocul este compartimentul forte, acolo excelând Celpan, Onciu şi Negru. Un alt jucător aflat pe o curbă ascendentă este fără discuţie atacantul Tudor Homneac”, a declarat tehnicianul Rapidului.