Fotbaliştii suceveni au parte de pregătire studiată
Murariu s-a declarat plăcut surprins că toţi fotbaliştii din lot, inclusiv cei foarte tineri sau mai vârstnici, răspund bine la antrenamentele intensive la care sunt supuşi în cantonamentul de la Poiana Negri. „Este cea mai grea perioada a anului pentru un fotbalist pentru că şedinţele de pregătire sunt foarte dure. Acum să nu se înţeleagă că-i supunem la adevărate cazne, că-i alergăm până-i lăsăm laţi. Facem o pregătire modernă, studiată, ale cărei efecte se vor vedea mai bine în primăvară, la meciurile de campionat”, a precizat Ovidiu Murariu.
Compartimentul median, punctul forte al echipei
Cu toate că de la venirea sa pe banca tehnică gruparea suceveană a evoluat în amicale numai în sistemul cu trei fundaşi, cinci mijlocaşi şi doi atacanţi, Murariu spune că intenţionează ca în meciurile de pregătire care urmează să experimenteze şi alte module de joc. „Vreau să construiesc jocul tactic în funcţie de fotbaliştii pe care-i am la dispoziţie. Consider că punctul nostru forte în acest moment este linia de mijloc şi de aceea doresc să fac în aşa fel încât jocul nostru să se bazeze foarte mult pe calităţile fotbalistice ale lui Celpan, Onciu, Romaniuc sau Apetri, spre exemplu”, a adăugat antrenorul sucevean.
Probleme cu atacul
La polul opus, compartimentul care-l îngrijorează cel mai mult pe tehnicianul Cetăţii este atacul. „Echipa a marcat foarte puţin în tur şi aici nu este doar vina exclusivă a jucătorilor din avanposturi. Ne aşteaptă un retur infernal, avem nevoie de puncte şi victorii, iar pentru a le obţine, e necesar să marcăm cât se poate de des. Cred că echipa are nevoie în acest moment de un om responsabil cu golul. Din nefericire însă, asemenea jucători sunt scumpi şi foarte greu de găsit”, a încheiat Murariu.
( 3 feb 2009, 11:23:18