După trei zile de concurs, prima poziţie în concursul de table i-a revenit ieşeanului Viorel Gheorghiu, pe poziţia secundă clasându-se şi singurul sucevean de pe podium, Adrian Dan, cei doi fiind selectaţi să participe, în primăvară, la Campionatul Mondial ce va avea loc în Bucureşti. Pe locul trei s-au clasat bucureşteanul Dorin Vianu şi braşoveanul Gheorghe Popoacă.
Competiţia de backgammon a avut două categorii, în turneul mic, câştig de cauză având Ion Moţoc, din Otopeni, sportiv urmat în clasament de Serghei Zaicenco şi Constantin Sava, ambii din Republica Moldova, dar şi de Gheorghe Popoacă, din Braşov.
În turneul pentru maeştri, trofeul i-a revenit celui care s-a impus şi la table, Viorel Gheorghiu, din Iaşi. Locul doi a fost câştigat tot de un ieşean, Dan Frantzeu, sportiv care e stabilit în Suedia şi a venit special în România pentru a participa la acest concurs. Locul trei a fost împărţit de bucureşteanul Mirel Ionescu şi Nicolae Drăgănuţă, din Târgu Ocna.
La finalul campionatului, echipa de table a României a disputat un meci amical cu naţionala similară a Moldovei, partidă pe care românii au pierdut-o la limită, cu scorul de 1 – 2.
Centru european de table şi backgammon la Suceava
La finalul competiţiei, secretarul Federaţiei Române de Table şi Backgamoon, Liviu Radu, s-a arătat încântat de organizarea, dar şi de nivelul ridicat al competiţiei, declarând că doi sau trei componenţi ai CS Nord Arena Suceava vor fi cooptaţi în lotul naţional. Mai mult, acesta a adăugat că, în curând, la Suceava se va înfiinţa un centru european de table şi backgammon.
La rândul său, preşedintele CS Nord Arena Suceava, Constantin Alecsa a afirmat faptul că a găsit o pensiune în Bazinul Dornelor, unde intenţionează să organizeze, împreună cu federaţia, stagii de pregătire cu loturile naţionale de table, dar şi de skandenberg, la care vor ajunge şi zece dintre cei mai buni sportivi din lume la table şi backgammon.