„După toate deziluziile din ultima vreme, am decis că merită să acordăm o şansă şi fotbaliştilor tineri din propria pepinieră. Vrem să construim o formaţie alcătuită în mare măsură din jucători localnici, pentru că am ajuns la concluzia că celor veniţi de prin alte părţi prea puţin le pasă de ce se întâmplă la Suceava”, a declarat conducătorul Cetăţii.
Pe această linie, oficialii suceveni încearcă să-l repatrieze pe Vlad Cozma, un fost component al echipei de juniori a clubului, care în sezonul precedent a evoluat sub comanda lui Ovidiu Murariu, la Juventus Fălticeni.
În vara lui 2008, odată cu desfiinţarea grupării patronate de Costică Tudosă, Cozma a ajuns în Liga a II-a, la Ştiinţa Bacău. Fotbalistul în vârstă de 18 ani n-a avut însă mai mult noroc nici la Ştiinţa, pentru că şi formaţia băcăuană s-a retras din campionat la începutul acestui an, tot din cauza problemelor financiare. Cozma se lasă însă greu convins să se întoarcă acasă, motivând că mai are oferte şi din altă parte.