La copii, pe gheaţă vor fi prezente un număr de patru echipe, astfel că pe lângă gazdele de la CSM Suceava vor mai evolua formaţiile Steaua Bucureşti, Ice Magic Buzău şi Olimpia Ploieşti.
Participanţi la Jocurile Olimpice din 1980, pe gheaţa din Suceava
Pe lângă cei mici, vor încălţa patinele şi foştii jucători ai judeţului, cinci dintre ei reprezentând România la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1980, de la Lake Placid, echipa de hochei de atunci fiind dealtfel ultima care a ajuns la o astfel de competiţie. Cei cinci sportivi sunt rădăuţeni, mai exact Gheorghe Huţan, Dumitru Axinte, Doru Moroşan, Constantin Nistor şi Adrian Olinici au fost formaţi la Rădăuţi, chiar de Ştefan Tomovici, cel din mâna căruia au ieşit mulţi sportivi de valoare, mai apoi la Suceava şi în cele din urmă la Galaţi. „Organizăm acest turneu memorial în special pentru copiii ce fac hochei, deoarece au nevoie de cât mai multe jocuri fără de care nu pot progresa. Totodată au fost invitaţi foştii hocheişti ai judeţului, dar şi din ţară, care chiar dacă au terminat sportul de mulţi ani sunt în continuare prieteni. Nu în ultimul rând, ne dorim să promovăm acest sport de iarnă şi de aceea aşteptăm cât mai mulţi spectatori, care să se bucure împreună cu noi la această sărbătoare”, a declarat antrenorul Constantin Curelaru.
Programul competiţiei
Vineri, competiţia va începe la orele 18.00, cu partida dintre CSM Suceava şi Ice Magic Buzău, urmând ca de la 20.00 să intre pe gheaţă formaţiile Steaua Bucureşti şi Olimpia Ploieşti. Sâmbătă, tot copiii vor intra primii pe gheaţă, de la orele 14.00, Steaua şi Buzău, iar de la 16.00, CSM Suceava şi Olimpia Ploieşti. Orele 18.00 vor aduce pe gheaţă şi veteranii sportului cu pucul şi crosa, la start aliniindu-se lotul naţional al României 1980 – Lake Placid, Petrolul Ploieşti 1967 – 1969, Dunărea Galaţi – all times şi o selecţionată formată din foştii jucători de la CSM Suceava şi Metalul Rădăuţi. Duminică, de la orele 8.00 şi 9.30 vor avea loc meciurile Buzău – Ploieşti şi Suceava – Steaua, iar în final, de la orele 13.00, urmând să fie premierea.
(29 ian 2009, 16:15:08