Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că şi anul acesta municipalitatea va continua să susţină financiar echipa de fotbal Cetatea Suceava, dar că vor trebui respectate o serie de măsuri trasate încă de anul trecut.
„Sperăm să ne putem salva de la retrogradare, mai ales în actuala conjunctură, în care s-a mai retras o echipă – Ştiinţa Bacău. Am avut discuţii cu cei de la conducerea clubului, să punem în practică cele stabilite principial la finele anului trecut, să facem echipa cu cât mai mulţi jucători locali. Anul acesta şi bugetul echipei de fotbal va fi unul de austeritate. Eu sper să facem performanţă şi să ne salvăm de la retrogradare cu bani puţini şi cu jucători locali” a concluzionat edilul sucevean.
Acesta a anunţat că lotul echipei de fotbal se va întruni în data de 12 ianuarie, iar pe 28 ianuarie se va pleca într-un stagiu de pregătire de minim 10 zile la Vatra Dornei.
( 9 ian 2009, 11:30:29