Pe fondul unui joc extrem de disputat, sucevenii au câştigat primul set cu 25 – 19, dar l-au pierdut pe următorul la 24, după ce au irosit două mingi de set. Gazdele au profitat de o anumită relaxare a echipei din Suceava şi au câştigat setul trei cu scorul de 25 – 19. Setul al patrulea a revenit echipei CSMU LPS şi astfel a mai fost nevoie de un set pentru a stabili câştigătoarea. Deşi au condus de mai multe ori în setul decisiv, câteva servicii greşite i-au privat pe elevii lui Victor Pancu de o nouă victorie, bucureştenii câştigând în final cu 18 – 16 şi 3 – 2 la seturi.
„Băieţii şi-au dorit foarte mult victoria şi asta s-a văzut în jocul din teren, chiar dacă am pierdut. Important este că ne-am asigurat locul doi, poziţie ce ne va uşura parcursul din play-off. Faţă de ce ne-am propus la începutul campionatului, acest loc doi este mult peste aşteptări şi de aceea le mulţumesc băieţilor pentru comportarea lor”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Voleibaliştii suceveni au intrat în vacanţă şi vor reveni la pregătire pe data de cinci ianuarie.