Handbal
Universitatea II vizează o nouă victorie
de Marius SUIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Click aici pentru VIDEO
După victoria din etapa trecută în meciul cu Poli Iaşi, echipa secundă de handbal a Universităţii Suceava îşi doreşte să repete performanţa şi în jocul de azi, de pe teren propriu, pe care îl va disputa de la orele 12.00 în compania LPS-ului din Piatra Neamţ. După un început slab de sezon, jocul studenţilor a început să se mai omogenizeze, dovadă fiind şi cele patru victorii obţinute. Antrenorul Petru Ghervan este mulţumit de panta ascendendă a Universităţii II, fapt ce îi dă speranţe că în anul ce urmează se va realiza şi obiectivul echipei, adică promovarea de jucători pentru prima formaţie. „Chiar dacă la început nu am reuşit, creşterea în valoare a acestei echipe ne va da dreptul în continuare să ne luptăm cu echipele din fruntea clasamentului. Am reuşit să punem probleme echipelor din Iaşi şi Bacău şi acest lucru este un semn bun. Creşterea în valoare a unor jucători este principalul scop al acestei echipe, dar acest lucru îl putem constata abia în primăvară”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Universitatea II vizează o nouă victorie.
Vizualizări articol: 1102 | | Notează articolul: Universitatea II vizează o nouă victorie0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.