Cele două echipe se cunosc destul de bine şi asta deoarece s-au întâlnit de mai multe ori, mai ales în perioada de pregătire din vară. Din păcate, problemele cu accidentările nu i-au ocolit pe universitari, astfel că în această săptămână portarul Andrei Iulian şi-a luxat un deget, iar Bursuc a făcut o entorsă uşoară la gleznă. Totuşi, ei vor face deplasarea şi vor intra în teren, asta numai dacă va fi neapărat nevoie.
Antrenorul Petru Ghervan se teme de meciul de la Medgidia, deoarece consideră că echipa gazdă are un potenţial deosebit.
„Nu pot decât să sper că sâmbătă vom avea o formă bună, la fel mobilizarea şi capacitatea de concentrare pentru a contracara atuurile adversarilor şi în acelaşi timp să profităm de punctele slabe pe care le ştim acolo. Antrenorul de acolo, Ion Crăciun este un tehnician respectat ce a făcut dintr-o echipă de jucători necunoscuţi una foarte bună, cu care a participat în cupele europene. Din păcate şi ei sunt un exemplu de formaţie ce a participat în cupele europene, dar nu au mai obţinut rezultate remarcabile în campionat”, a mai adăugat tehnicianul sucevean, Petru Ghervan
Trei meciuri dificile în doar şapte zile
De mâine şi până sâmbăta viitoare, când se va încheia turul Ligii Naţionale, Universitatea va avea trei meciuri dificile, cu Medgidia şi Odorhei în deplasare, iar miercuri, cu UCM Reşiţa, pe teren propriu.
Petru Ghervan este de părere că orice punct câştigat acum poate duce echipa mai aproape de obiectivul stabilit, adică o clasare bună pentru o cupă europeană.
„Suntem în linie dreaptă în ultima parte a turului, urmează şapte zile cu trei jocuri în care vom lupta pentru puncte, foarte importante deoarece la capitolul acesta suntem în suferinţă. Sperăm să facem trei jocuri bune din punct de vedere al prestaţiei şi calităţii jocului, dar foarte importantă este zestrea de puncte pe care o vom acumula”, a mai adăugat Ghervan.
Clasamentul Ligii Naţionale
1. HCM Constanţa 10 8 0 2 282 – 230 162. Ştiinţa Bacău 10 8 0 2 296 – 275 16
3. UCM Reşiţa 10 7 1 2 297 – 266 15
4. Dinamo Bucureşti 10 6 2 2 311 – 292 14
5. HC Odorhei 10 5 1 4 275 – 273 11
6. Steaua Bucureşti 10 4 2 4 300 – 276 10
7. Universitatea Suceava 10 4 2 4 294 – 272 10
8. Poli Timişoara 10 4 2 4 261 – 259 10
9. CSM Medgidia 10 4 1 5 253 – 272 9
10. Universitatea Cluj 10 4 1 5 297 – 322 9
11. Pandurii Târgu Jiu 10 2 2 5 253 – 260 7
12. Minaur Baia Mare 10 3 1 6 244 – 275 7
13. CSM Oradea 10 2 0 8 250 – 298 4
14. CS Piteşti 10 0 2 8 245 – 288 2