Cele două meciuri, contând pentru etapa a patra din Campionatul Naţional de Hochei pentru juniori II trebuiau să se joace la Cârţa, dar din cauza faptului că acolo încă nu este gheaţă s-au mutat la Suceava. Cu toate că sunt mai mici cu doi şi chiar mai mulţi ani, hocheiştii conduşi de antrenorul Constantin Curelaru joacă la juniori doi pentru a căpăta experienţă, dar şi pentru faptul că la această categorie de vârstă sunt mult mai multe meciuri.
Diferenţa de vârstă dintre cele două echipe s-a văzut şi în jocul din teren, oaspeţii impunându-se mai mult decât categoric, 25 – 2 în prima partidă şi 18 – 1 în cel de-al doilea meci.
De remarcat este faptul că golul sucevenilor din meciul secund a fost înscris de mezinul echipei CSM Suceava, Albert Neamţu, cel care are doar opt ani, jumătate cât aveau adversarii săi. Pe lângă acesta, în cele două întâlniri de la CSM s-au mai remarcat portarul Băeşu, dar şi fraţii Răzvan şi Cătălin Cosma.
Doar un antrenament pe gheaţă pentru suceveni
Dacă sucevenii au făcut doar un antrenament pe gheaţă în această iarnă, jucătorii din Cârţa stau mai bine la acest capitol, localitatea de unde provin fiind la jumătatea distanţei dintre Gheorghieni şi Miercurea Ciuc, acolo unde există patinoare acoperite.
„În ciuda diferenţelor mari de scor, aceste meciuri sunt foarte importante pentru sportivii noştri, mai ales pentru acumularea de experienţă şi jocuri în picioare în compania unor sportivi mult mai avansaţi. Suntem singura echipă din grupă fără patinoar acoperit”, a declarat la final antrenorul Constantin Curelaru.
Tinerii hocheişti suceveni vor juca următoarele două etape tot pe teren propriu, pe 13 – 14 decembrie cu Steaua Bucureşti, iar pe 20 – 21 decembrie cu CSM Dunărea Galaţi.