Rapidul s-a impus cu 1-0 la Bârlad într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii a III-a. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Vlad Leuciuc în minutul 90, la câteva secunde după ce fusese introdus pe teren.
„A fost o partidă în general echilibrată, cu multe faze de poartă. Pe parcursul jocului am ratat şi noi câteva ocazii bune de a înscrie. Jucătorul meciului a fost însă de departe portarul Cătălin Pascal, care a scos 3-4 goluri ca şi făcute”, a declarat antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu.
Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Sevaciuc, Ciobanu, Murariu – Pantea, Romaniuc, Brânză, Stamate, Apetri – Şuleru, Azaharioaei. Au mai intrat Jalbă, Burlacu şi Leuciuc.