Chiar dacă la sfârşitul săptămânii trecute anunţase că va începe de luni munca la echipă, Silviu Stănescu nu a participat la antrenamentul de ieri dimineaţă al Cetăţii. Şeful Centrului de copii şi juniori al grupării sucevene s-a prezentat totuşi la stadion, unde a purtat o discuţie cu Marian Pană, după care a plecat să-şi rezolve unele probleme personale.
„Am discutat cu profesorul Stănescu pe tema viitoarei colaborări. Nu se pune problema să nu ne înţelegem. Urmează ca de marţi să se prezinte la programul echipei”, a declarat Marian Pană. Pe de altă parte, invitat ieri la o emisiune pe un post de televiziune local, Silviu Stănescu nu a părut din cale-afară de fericit pentru noua învestitură. Mai mult, a anunţat că nu este dispus să renunţe nici la grupa de juniori mari ai Cetăţii pe care o pregăteşte în prezent.