Boxul sucevean a urcat din nou pe podiumul Campionatelor Naţionale, de această dată la tineret. În concursul ce a avut loc la Arad, sportivul clubului CSM Florconstruct Suceava, Andrei Bejenariu a avut un parcurs foarte bun, ajungând până în finala categoriei 54 de kilograme. Cu toate că a fost învins la puncte în ultimul act al competiţiei de un bucureştean, sportivul antrenat de Doru Iftimie s-a ales cu medalia de argint, singura a delegaţiei sucevene. Aceasta nu este singura medalie cucerită în acest an de Andrei, el adjudecându-şi şi bronzul la seniori în Cupa Federaţiei.
„Este o medalie bine venită pentru palmaresul său şi sperăm ca la anul să facă o figură frumoasă şi la naţionalele de seniori. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava şi nu în ultimul rând Colegiului Spiru Haret pentru ajutorul dat în pregătirea sportivului”, a declarat antrenorul Doru Iftime.