Echipa locală de volei, CSMU LPS Suceava a continuat seria meciurilor bune şi în etapa de sâmbătă, când s-a impus în faţa bucureştenilor de la CSM, cu scorul de 3 – 0 la seturi. Sucevenii au primit o replică destul de consistentă din partea unei echipe ce are pretenţii la promovare, cu toate că au un lot subţire. Pentru acest meci, oaspeţii au solicitat venirea unui observator federal şi asta deoarece considerau ciudate victoriile obţinute până acum de suceveni. Primul set al meciului a început cu probleme din partea bucureştenilor, cei care la scorul de 5 – 5 au fost depunctaţi cu cinci puncte din cauza faptului că au dat o formaţie greşită pe foaie, astfel că jucătorii ce figurau în primii şase stăteau pe bancă. Cu toate acestea, setul a fost unul foarte strâns, CSMU LPS Suceava câştigând pe final cu 26 – 24. Pe fondul unui joc relaxat, elevii lui Victor Pancu le-au permis adversarilor să se ţină aproape şi chiar să conducă pe final de set doi. Totuşi, la scorul de 24 – 22 pentru oaspeţi, tehnicianul sucevean a făcut o schimbare inspirată, introducându-l pe Sergiu Chitic cu al cărui serviciu s-a câştigat setul doi, scor 26 – 24. Setul trei s-a terminat cu scorul de 25 – 20, fără ca sucevenii să forţeze.
„În ciuda rezultatului final, acest meci a fost pe muchie de cuţit, unul în care am întâlnit o echipă motivată. Băieţii noştri şi-au dorit victoria şi au reuşit să se concentreze foarte bine, chiar dacă nu toţi au fost la acelaşi nivel. E foarte bine că mergem înainte cu un moral bun şi de aceea în continuare vom încerca să câştigăm orice meci în care este posibil acest lucru”, a declarat antrenorul Victor Pancu.
Clasament:
1. SCMU Craiova 6 6 0 12
2. CSMU LPS Suceava 6 5 1 11
3. CSM Bucureşti 6 4 2 10
4. CSU CSŞ Galaţi 6 4 2 10
5. CS Niro Bucureşti 6 2 4 8
6. CSŞ CFR Agronomia 6 2 4 8
7. MCV Târgovişte 6 1 5 7
8. CS Videoclip Ploieşti 6 0 6 6