Faţă de alte meciuri, în această întâlnire punctul forte al sucevenilor a fost linia de trei sferturi, cea în acţiunile căreia s-au regăsit cinci din cele şapte eseuri marcate prin Drelciuc, Soloniuc, Brătianu, Conache şi Flutur. Celelalte puncte au venit după alte două eseuri marcate de Bursuc şi Zup, dar şi cinci transformări şi o lovitură de pedeapsă reuşite de Colţuneac.
CSM Bucovina Suceava a reuşit să se distanţeze pe tabelă încă din prima parte a jocului, astfel că la pauză conducea deja cu 24 – 0. Până la final, rugbyştii suceveni şi-au dublat avantajul obţinând astfel o victorie clară în faţa unui adversar ce s-a dovedit modest la toate capitolele.
„Este o victorie ce ne-a mai ridicat moralul după eşecurile din primele meciuri. Deşi am câştigat sunt şi puţin supărat deoarece am făcut multe greşeli, mai ales de tehnică individuală, dar şi în margine, în urma cărora calitatea jocului a avut de suferit în anumite momente. Cred că echipa este pe drumul cel bun, iar cu o pregătire mai serioasă vom intra în ritmul normal şi ne vom îndeplini obiectivul”, a declarat după meci antrenorul Constantin Vlad.
În celelalte partide ale seriei, Dinamo a trecut de Cluj cu 29 – 6, iar Farul s-a distrat cu Olimpia, scor final 75 – 7.
Clasament:
1. Dinamo Bucureşti 4 4 0 0 302-18 4pbonus 20puncte2. Farul Constanţa 4 4 0 0 270-31 4pb 20p
3. Universitatea Cluj 4 2 0 2 112-74 1pb 9p
4. Olimpia Bucureşti 4 1 0 3 43-144 1pb 5p
5. CSM Bucovina Suceava 4 1 0 3 82-252 1pb 5p
6. CSM Braşov 4 0 0 4 3-293 0pb 0p