Campionatul Ligii a III-a continuă astăzi, cu începere de la ora 15.00, cu partidele etapei a X-a. La Suceava, pe stadionul Iţcani, Rapid Suceava va primi vizita nou promovatei Luceafărul Mihai Eminescu.
„Ne aflăm pe o poziţie în care orice eşec pe teren propriu ne-ar complica foarte mult situaţia în clasament. Nu luăm în calcul decât varianta victoriei, deşi ne lipsesc mai mulţi jucători importanţi, în frunte cu Şuleru, Bejinariu sau Munteanu”, a declarat antrenorul principal al ceferiştilor, Bogdan Tudoreanu.
Rarăul Câmpulung Moldovenesc evoluează tot pe teren propriu în această rundă, în compania formaţiei Cetatea Târgu Neamţ. Pentru ca jucătorii să se gândească exclusiv la acest meci cu implicaţii majore în zona retrogradării, conducerea clubului urma să le achite aseară o parte din restanţele financiare. Pentru acest joc câmpulungenii vor fi văduviţi de aportul portarului titular, Acsinte, care este suspendat în urma cartonaşului roşu încasat în runda precedentă.