Pugiliştii clubului sucevean CSM-Florconstruct au susţinut un ultim test înaintea naţionalelor, în cadrul unui turneu internaţional de box, ce a avut loc la Iaşi sub numele de „Cupa CFR”. Sportivii pregătiţi de Doru Iftime au avut o comportare foarte bună în ring, trei dintre ei urcând pe prima treaptă a podiumului. La categoria 81 de kilograme, Nicolae Berariu l-a învins la puncte în finală pe ieşeanul Ionuţ Buhan, un candidat la medalie în ediţia din acest an a naţionalelor de tineret. Un alt sucevean, Andrei Bejinariu a urmat exemplul colegului său, impunându-se tot în faţa unui medaliat la naţionale, la categoria 54 de kilograme. Cel de-al treilea medaliat a fost juniorul Daniel Gogan, care s-a impus în finala categoriei 57 de kilograme, în faţa unui sportiv experimentat din Gheorghieni.
„A fost o gală binevenită, un mijloc de pregătire şi verificare la toate categoriile de vârstă înaintea naţionalelor de tineret. În cele două zile de concurs au fost meciuri cu un nivel tehnic ridicat, în care spectacolul nu a avut de suferit. Până la naţionale sperăm să mai reuşim cel puţin un meci de pregătire la Suceava, dar asta numai în cazul în care rezolvăm problemele cu inundaţia de la sală”, a declarat antrenorul Doru Iftime.
De pe 26 octombrie, sportivii de la CSM-Florconstruct vor urca în ring la Campionatul Naţional de Tineret, acolo unde dintre suceveni, Andrei Bejinariu are cele mai mari şanse la o medalie.