„Cu toate că nu a fost respectat modul de sesizare a instanţei disciplinare de către clubul FC Botoşani, completul de judecată şi-a îndeplinit rolul activ de a califica cererea clubului botoşănean drept o sesizare a secretarului Comisiei de Disciplină, sesizare care, în fapt, nici nu există” se spune în comunicat.
Oficialii Cetăţii mai spun că acest caz a fost judecat în grabă, Comisia omiţând să se pronunţe şi cu privire la efectele hotărârii luate.
Comisia a uitat să anuleze rezultatul partidei cu FC Botoşani
Astfel, în ciuda faptului că Cetatea a fost sancţionată cu pierderea la „masa verde” a meciului cu Ceahlăul Piatra Neamţ, rezultatul partidei cu FC Botoşani, pe care sucevenii au câştigat-o prin merit sportiv pe terenul de joc, a rămas omologat bine merci, ceea ce e în fapt o nouă mostră de amatorism a comisiei care a judecat cazul.
„Având în vedere circumstanţele în care s-a judecat această cauză disciplinară şi existenţa unui regulament care a intrat în vigoare la 01.07 2008, modificat repetat apoi pe 01.09.2008 şi pe 22.09.2008, poate e de înţeles că membrii afiliaţi şi însăşi comisiile federale abilitate să soluţioneze litigiile sportive pot avea atât neînţelegeri cât şi decizii la libera interpretare”, mai precizează adresa clubului Cetatea.
Alianţă Botoşani - Piatra Neamţ
În urma soluţionării acestui litigiu, oficialii suceveni spun că ar fi interesant de urmărit dacă alianţa celor două echipe, FC Botoşani şi Ceahlăul Piatra Neamţ se va păstra la fel de unită şi în disputa directă din campionat, din etapa a VIII-a, de astăzi.
„Respectăm orice decizie a instanţei sportive, dar suntem profund dezamăgiţi de faptul că respectiva comisie nu a ţinut cont de motivele legale şi pertinente invocate în apărarea noastră. Considerăm că cei care instituie şi veghează la disciplina în viaţa fotbalistică din România, în onoarea propriei profesii pe care şi-au ales-o, trebuie să respecte întocmai statutul şi regulamentele FRF”, se mai spune în comunicat.
( 4 oct 2008, 11:47:39