În cea de-a doua etapă din Seria I a ligii secunde de handbal, echipa a doua a Universităţii Suceava nu s-a putut impune pe teren propriu în faţa celor de la HC Vaslui, scor final 32 – 34 (14 - 16). Aflaţi la al doilea meci oficial de la înfiinţarea echipei, sucevenii au început destul de bine confruntarea cu vasluienii, dar jocul bun a durat doar 20 de minute, interval în care au condus şi la patru goluri. Oaspeţii au intrat în avantaj la vestiare, scor 14 – 16, părând mult mai motivaţi şi în repriza secundă. Elevii antrenorului Florin Leuciuc au avut ocazia să egaleze şi chiar să câştige, dar au irosit pe finalul meciului mai multe ocazii clare, printre care o aruncare de la şapte metri, scor final 32 – 34.
„Din păcate se pare că jucătorii nu s-au concentrat aşa cum trebuie şi şi-au subestimat adversarul. Vasluiul a arătat o dorinţă mai mare de victorie şi a profitat şi de nenumăratele noastre ratări din situaţii clare”, a declarat antrenorul Florin Leuciuc.
În următoarea etapă, studenţii vor juca la Galaţi în derby-ul ultimelor clasate.
1. LPS Piatra-Neamţ 2 2 0 0 50 – 42 4
2. Politehnica Iaşi 2 1 1 0 62 – 56 3
3. HC Vaslui 2 1 1 0 61 – 59 3
4. CSM Braşov 2 1 0 1 51 – 44 2
5. CSM Focşani 2007 2 1 0 1 63 – 63 2
6. CSŞ Bacău 2 1 0 1 56 – 55 2
7. Universitatea II Suceava 2 0 0 2 63 – 70 0
8. Universitatea Galaţi 2 0 0 2 51 – 68 0
(22 sep 2008, 13:28:21