Cupa României, competiţia KO, va aduce pe Areni adversara de tradiţie a sucevenilor. Conform planificării, Cetatea Suceava va juca pe teren propriu împotriva celor de la FC Botoşani, miercuri, de la orele 16.00, într-un meci ce contează pentru faza a cincea a Cupei României. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit într-un meci oficial de aproximativ un an şi jumătate, atunci când Cetatea a remizat la Botoşani, scor 1 – 1. Echipa ce se va califica mai departe va juca pe teren propriu în următorul act cu una din formaţiile primului eşalon.
„La meciul cu Botoşani va fi cu totul altceva faţă de campionat, asta pentru că mâine cu Modelul va fi un meci de puncte, iar în Cupă, unul al orgoliilor pe care simt că-l vom câştiga. Din păcate această partidă se suprapune cu meciul echipei de handbal şi de aceea ar trebui intervenit într-un fel pentru ca oamenii să poată urmări ambele meciuri deoarece sunt foarte importante amândouă”, a declarat Marian Pană.
Botoşănenii vin la Suceava să câştige
În aceeaşi idee, oficialii clubului din Botoşani sunt de părere că acest meci este unul al marilor orgolii, fără un favorit din start. „Chiar dacă am putea spune că suntem favoriţi în acest meci, nu este chiar aşa. Partidele dintre Suceava şi Botoşani nu au avut niciodată nici un favorit. S-au disputat mereu pe viaţă şi pe moarte şi cred că la fel va fi şi acum", a declarat unul din finanţatorii botoşănenilor, Cornel Şfaiţer. Acesta a spus că FC Botoşani nu-şi permite nici un pas greşit în meciul de pe "Areni" şi le va cere jucătorilor să-l scutească de emoţiile prelungirilor şi eventual ale loviturilor de departajare.
(19 sep 2008, 11:15:31
Forza Suceava! Meci de orgoliu sau de traditie e cu ceahlaul, bacaul, romanul!