Elevii antrenorului Marian Pană au suferit cea de-a treia înfrângere din acest sezon, 1 – 3 pe terenul celor de la Dunărea Giurgiu. Pe fondul celui mai slab joc făcut în acest tur, Cetatea a încasat două goluri în primele 20 de minute. Cel ce a deschis tabela a fost ex-sucevanul Ştefan Iordache, cel care din interiorul careului a trimis în transvesala lui Roheţki, balonul căzând după părerea tuşierului după lina porţii, 1 – 0. Trei minute mai târziu, gazdele îşi măresc avantajul prin Bâftoi, după ce acesta rămâne cu balonul, dar şi singur cu portarul după o contră cu Nicolau, scor în minutul 19, 2 – 0. Mult mai motivaţi în teren, jucătorii din Giurgiu îi mai taxează încă o dată pe suceveni în minutul 61, când Nicola transformă perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, scor 3 – 0. În minutul 81, Cetatea rămâne în 10 jucători, Nicolau văzând direct cartonaşul roşu pentru un cot aplicat unui adversar. În minutele de prelungire, elevii lui Marian Pană reuşesc golul de onoare prin Ştiubei, cel care împinge în poartă din doi metri un balon centrat de Cojenel, scor final 3 – 1. Din păcate, pentru partida viitoare s-au adăugat încă două indisponibilităţi, Bukvici şi Nicolau, primul ieşit din teren din cauza unor dureri de spate, iar al doilea pentru cartonaşul roşu. Pentru suceveni au evoluat Roheţki, Cotolan, Nicolau, Streinu, Ionescu(Negru), Cojenel, Celpan, Onciu, Duman, Bukvici(Ştiubei) şi Guriţă(Homneac).
FC Ştiinţa Bacău - Forex Braşov 2 – 0
Dinamo II - FC Botoşani 1 – 1
FCM Dunărea Galaţi - Petrolul Ploieşti 4 – 0
Dunărea Giurgiu – Cetatea Suceava 3 – 1
Prefabricate Modelu - FC Snagov 3 – 1
Ceahlăul Piatra-Neamţ - Concordia Chiajna 2 – 1
Delta Tulcea – Progresul Bucureşti 0 – 2
CSM Ploieşti – FCM Bacău 3 – 0
CS Buftea - Sportul Studenţesc 0 – 0
Clasament:
1. CSM Ploieşti 5 4 0 1 16 – 6 12
2. Ceahlăul Piatra-Neamţ 5 4 0 1 9 – 4 12
3. CS Buftea 5 3 2 0 10 – 4 11
4. FC Botoşani 5 3 1 1 12 – 8 10
5. Progresul Bucureşti 5 3 1 1 7 – 4 10
6. FCM Dunărea Galaţi 5 3 0 2 8 – 4 9
7. Sporul Studenţesc 5 2 3 0 8 – 4 9
8. Delta Tulcea 5 2 1 2 7 – 5 7
9. FC Ştiinţa Bacău 5 2 1 2 5 – 8 7
10. Prefabricate Modelu 5 1 3 1 8 – 8 6
11. Cetatea Suceava 5 2 0 3 5 – 7 6
12. Dinamo II 5 1 3 1 4 – 7 6
13. FC Snagov 5 1 2 2 7 – 7 5
14. Petrolul Ploieşti 5 1 2 2 7 – 9 5
15. Dunărea Giurgiu 5 1 1 3 7 – 12 4
16. FCM Bacău 5 0 2 3 3 – 11 2
17. Forex Braşov 5 0 2 3 3 – 13 2
18. Concordia Chiajna 5 0 0 5 2 – 7 0
(15 sep 2008, 11:42:16