Începute destul de târziu, lucrările de modernizare a sălii de sport de la Liceul cu Program Sportiv Suceava sunt în întârziere. Până în acest moment s-au finalizat lucrările la vestiarele sportivilor şi arbitrilor, urmând ca azi să sosească şi mobilierul aferent.
În acelaşi timp s-a făcut o cale de acces pentru toaletele ce vor fi folosite de publicul spectator, s-a igienizat sala, aici intrând şi zugrăvirea pereţilor. Din păcate pentru primul meci de acasă, scaunele nu vor fi în sală, ele urmând a fi montate săptămâna viitoare, tot atunci fiind planificat pentru montare sistemul nou de iluminat şi plasele de protecţie din spatele porţilor. La meciul cu Clujul va fi folosit cel mai probabil pentru prima dată şi tunelul prin care vor intra jucătorii şi arbitrii de la vestiare direct în terenul de joc. Pe parcursul săptămânii viitoare, universitarii, dar şi sportivii de la LPS vor trebui să găsească altă sală pentru a se pregăti.
„Clubul Sportiv Universitatea nu are nici un fel de legătură şi nici o pârghie pentru a influenţa ritmul sau calitatea acestor lucrări. Modernizarea este finanţată la iniţiativa noastră pentru asigurarea condiţiilor necesare participării în Challenge Cup, iar Primăria Suceava a reacţionat pozitiv şi a virat banii, în timp ce Liceul cu Program Sportiv a angajat firmele cu care se lucrează. Nu ştim exact unde este problema şi de ce se întârzie, dar sperăm ca până la returul cu Bologna, sala să fie la standardele pe care ni le-am dorit”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
(12 sep 2008, 11:39:17