Începând cu acest sezon, Clubul Sportiv Universitatea Suceava va avea două echipe de seniori şi asta pentru că pe lângă Liga Naţională, studenţii vor participa şi în liga secundă. Înfiinţarea noii echipe face parte din planul pe termen lung al clubului universitar, ce prevede printre altele crearea unei pepiniere proprii care să alimenteze prima echipă, aici fiind inclusă şi o colaborare cu Liceul cu Program Sportiv, mai exact la juniori II. Noua echipă de seniori a Sucevei va fi formată din cei şase jucători ce nu au încăput pe foaia de joc în sezonul trecut, din noile achiziţii făcute de la Piatra Neamţ, Iaşi şi Vaslui, dar şi din sportivi ce termină junioratul în acest an la LPS Suceava.
Federaţia Română de Handbal a stimulat ideea înfiinţării de noi echipe şi mai mult, din sezonul 2009 – 2010 va obliga cluburile din Liga Naţională să aibă echipe de tineret, ce vor juca în deschiderea meciurilor de seniori. „Am optat pentru înfiinţarea unei noi echipe în detrimentul transferării a doi sau trei jucători de valoare, deoarece ne dorim să creştem jucători în pepiniera proprie. Cu aceiaşi bani pe care-i plăteam pe transferurile unor jucători ce după un an pot părăsi foarte bine echipa sperăm să creştem propriii jucători. În acest fel va fi şi o concurenţă mai mare pe posturi, dar şi un număr suficient de jucători pentru a aborda cu bine şi campionatul şi cupele europene. Totodată am extins colaborarea cu LPS Suceava, pentru a face dublă legitimare jucătorilor de la juniori II”, a declarat antrenorul echipei sucevene de handbal, Petru Ghervan. Formaţiile de handbal se vor antrena împreună, echipa a doua urmând să evolueze în campionat tot în sala LPS Suceava.