În afara jucătorilor care au ajuns deja sub comanda lui Marian Pană, oficialii suceveni au mai negociat în această vară cu destui fotbalişti un eventual transfer la Cetatea.
Mugur Bolohan, Florin Anghel (Prefab Modelu), Daniel Lupaşcu (Dacia Mioveni), Rareş Forika (Forex Braşov) sau Mihai Stere (Concordia Chiajna) sunt cele mai sonore nume care au intrat la un moment dat în atenţia grupării sucevene
Din diferite motive negocierile dintre părţi nu au avut finalitate, astfel că singurul dintre jucătorii enumeraţi mai sus care încă mai are şanse de a ajunge pe Areni este atacantul Daniel Lupaşcu, fotbalist dorit în mod expres de antrenorul Marian Pană.
De asemenea, este aşteptat să ajungă la Suceava şi atacantul moldovean Oleg Molla, de la Besiktas Chişinău. Până atunci, Cetatea şi-a asigurat serviciile juniorului Simion Zaharia de la CSS Rădăuţi, care a semnat luni un contract de joc cu gruparea suceveană.
(27 iun 2008, 12:42:12