După ce în urmă cu doar zece zile se declara nemulţumit de modul cum este tratat la Suceava, iar din această cauză doreşte să plece de la Cetatea, se pare că între timp Vasile Dicher a revenit la sentimente mai bune. „Eu sunt obişnuit cu stilul mai aparte al lui Dicher, aşa că nu am luat prea în serios declaraţiile sale.
Am avut o discuţie între patru ochi cu el, după care a lăsat-o mai moale. Vasile se comportă uneori ca un copil mare, dar una peste alta este un om de caracter. În plus, este şi un fotbalist bun, apreciat de antrenori şi coechipieri pentru dăruirea pe care o arată pe teren”, declarat preşedintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. În acest moment Dicher se află în tratament la Târgu Mureş, unde se recuperează după operaţia de hernie de disc suferită în urmă cu trei luni.
( 4 iun 2008, 18:14:59