Antrenorul Rapidului Suceava, Bogdan Tudoreanu, a ţinut să infirme zvonurile apărute în ultimele două zile, conform cărora, gruparea ceferistă proaspăt promovată în Liga a III-a, ar urma să fuzioneze cu formaţia CS Gura Humorului. „Este exclus acest lucru, pentru că nici nu a fost în discuţie o asemenea temă. Vă asigur că echipa va rămâne să joace la Suceava. A fost dorinţa noastră să aducem echipa în eşalonul trei al fotbalului românesc şi nu putem să renunţăm acum, când ni s-a îndeplinit acest vis”, a declarat Bogdan Tudoreanu. Principalele priorităţi ale oficialilor grupării sucevene pentru perioada imediat următoare sunt demararea lucrărilor de modernizare la stadionul din Iţcani, care va găzdui meciurile Rapidului în Liga a III-a şi consolidarea lotului cu câţiva jucători de valoare. „Două luni şi jumătate este timp suficient să rezolvăm aceste probleme. Trebuie însă să ne organizăm foarte bine, pentru că nu dorim să avem soarta Rarăului Câmpulung Moldovenesc, care nu a rezistat decât un an în eşalonul trei”, a precizat Tudoreanu.
( 3 iun 2008, 14:41:00