Handbal-juniori III
LPS Suceava s-a calificat în semifinalele turneului final
de Marius SUIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Ieri după-amiază, în cea de-a doua zi a turneului final din Campionatul Naţional de Handbal pentru juniori III, echipa Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de Bogdan Macovei şi Iulian Dugan, a reuşit să se califice în semifinalele competiţiei, după ce s-a impus în faţa celor de la LPS Vaslui cu scorul de 36 – 29. Deşi nu au început foarte bine acest meci, fiind conduşi de câteva ori, sucevenii şi-au revenit şi au trecut la conducerea jocului cu zece minute înainte de pauză, impulsionaţi şi de încurajările suporterilor prezenţi la sala LPS. La pauză, tinerii handbalişti suceveni aveau deja un avantaj considerabil de nouă goluri, scor 20 – 11. Partea a doua a fost la discreţia LPS-ului din Suceava, mai puţin ultimele minute, când, pe fondul unei relaxări, vasluienii au mai redus din diferenţă, partida încheindu-se la scorul de 36 – 29. Cu această victorie, Suceava este calificată în semifinalele competiţiei, indiferent de ultimul meci, pe care-l vor disputa azi, de la orele 16.30, în compania celeilalte echipe calificate din această grupă, LPS Banatul Timişoara, formaţie ce a acumulat şi ea maxim de puncte din primele două meciuri. LPS Suceava are şanse să ocupe primul loc în grupă chiar şi în cazul unui egal, deoarece stă mai bine la capitolul golaveraj. „Ne bucurăm că am reuşit să ne îndeplinim obiectivul propus înaintea turneului, clasarea în primii patru, iar de acum înainte totul va depinde de cum vom juca în teren”, au declarat cei doi antrenori ai LPS Suceava, Bogdan Macovei şi Iulian Dugan.
Vizualizări articol: 459 | | Notează articolul: LPS Suceava s-a calificat în semifinalele turneului final0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
(29 mai 2008, 18:44:43