Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 17 mai 2008 - Anul XIII, nr. 114 (3795)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Fotbal Club Cetatea

Hora bucuriei promovării în Liga a II-a, pe Areni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

După ultimul meci disputat în Liga a III-a, Cetatea Suceava a promovat şi faptic în eşalonul superior. La capătul unui meci în care au jucat mai degrabă mediocru, fotbaliştii antrenaţi de Marian Pană au sfârşit în aplauzele galeriei. Imediat ce s-a auzit ultimul fluier al arbitrului de centru, membrii galeriei au intrat pe teren şi s-au prins într-o horă a bucuriei alături de jucători şi staff-ul tehnic. Numele lui Marian Pană a fost scandat de mai multe ori, antrenorul mulţumindu-le suporterilor, la fel cum au făcut şi jucătorii.

Despre meci puţine de spus, iar cei care au fost ţinuţi acasă de ploaie şi nu au mai ajuns la stadionul Areni nu au ce regreta. Partida s-a terminat cu scorul de 0-0, dar putea fi tranşată de ambele formaţii care au ratat câteva oportunităţi mari de a înscrie. Prima repriză a fost săracă în faze de poartă, dar în partea a doua s-au consemnat mai multe faze interesante, unele dintre ele ratate cu seninătate de jucătorii ambelor echipe.

Dumitru Moldovan, preşedintele FC Cetatea Suceava, a declarat că şi-ar fi dorit să termine sezonul cu o victorie în faţa propriilor suporteri. „Din păcate nu am reuşit să ne impunem. Rămâne bucuria promovării în Liga a II-a după numai un an de penitenţă. Sperăm să ne întărim lotul în pauza competiţională pentru a putea face faţă cu brio eşalonului doi”, a declarat Moldova.

În meciul de ieri, Cetatea a evoluat în următoarea alcătuire:

Roheţki – Bernard (27 Breniuc, 83 Stănescu), Nicolau, Leuciuc, Homneac – Moldovan (67 Apetri), Celpan, Onciu, Cojenel – Aileni, Colban. Antrenor Marian Pană.

 

 

Rezultatele complete ale ultimei runde:

FC Bârlad – Cetatea Târgu Neamţ 5-1
Pambac Bacău – Leonard Paşcani 3-0
Cetatea Suceava – Politehnica Galaţi 0-0
Laminorul Roman – Juventus Fălticeni 6-3
Poli II Iaşi – Willy Bacău 5-2
Oţelul II Galaţi – CFR Paşcani 1-4
Rarăul Câmpulung Moldovenesc – Ceahlăul II Piatra Neamţ 0-3
FCM II Bacău – Aerostar Bacău 0-0
Bujorii Târgu Bujor – CF Brăila 0-3

 

Clasament final:

1. Cetatea Suceava 34 23 7 4 68-16 76
2. Aerostar Bacău 34 19 9 6 53-29 66
3. Politehnica Galaţi 34 18 9 7 47-23 63
4. Willy Bacău 34 18 6 10 73-53 60
5. Poli II Iaşi 34 14 12 8 60-42 54
6. FC Bârlad 34 16 3 14 53-53 51
7. CF Brăila 34 14 8 12 49-43 50
8. Juventus Fălticeni 34 15 4 15 41-52 49
9. CFR Paşcani 34 15 3 16 49-47 48
10. Ceahlăul II 34 13 7 14 42-35 46
11. Cetatea Tg. Neamţ 34 14 4 16 57-69 46
12. Oţelul II Galaţi 34 14 3 17 48-43 45
13. FCM II Bacău 34 11 12 11 47-42 45
14. Pambac Bacău 34 13 6 15 41-45 45
15. Laminorul Roman 34 13 5 16 47-50 44
16. Rarăul Câmpulung 34 10 8 16 36-54 38
17. Bujorii Târgu Bujor 34 6 5 23 19-66 23
18. Leonard Paşcani 34 1 5 28 20-93 8
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hora bucuriei promovării în Liga a II-a, pe Areni.
 Vizualizări articol: 1210 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.4 din 5 voturi
Hora bucuriei promovării în Liga a II-a, pe Areni3.455

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Betivii trimis de
(17 mai 2008, 11:09:29
am vazut scandarile suporterilor suceveni si s-a vazut ca ei au cosmarul meciului de anul trecut suceava-botosani=2-4. oricum din august pregatiti-va de alta infrangere pe grajdul de pe areni.
2.   Pt. pailandezi trimis de
(17 mai 2008, 11:16:52
grajd aveti voi pe cocina voastra cladita pe bote de floarea-soarelui si tizic.m--e la toti paylandezi
3.   Pentru EU trimis de
(17 mai 2008, 11:35:48
bai sugiteveanule,noi avem gazon nou,scaune si va veni curand si nocturna in timp ce voi aveti putoarea de la combinat .asa ca la stadion sunteti la nivelul ligii4.exprimarea ta e a unui borfas cu 2 clase la fara frecventa
4.   DACA VA SIMTITI DEPASITI DE SITUATIE SA NE-O S.... trimis de
(17 mai 2008, 11:41:30
MIROASE A BALIGA DE VACA PEAICI SAU MI SE PARE MIE ??

CE SA LE CERI " NISTE TARANI "
5.   HM.. CICA A VAZUT SCANDARILE BALIGARUL DE CATALIN trimis de
(17 mai 2008, 11:44:11
MAI BAIETI DAR SCANDARILE ASTEA SE VAD ?? SAU SE AUD ?? TARANOI IMPUTITI CE SUNTETI !!
6.   Asta e mintea sucevenilor trimis de
(17 mai 2008, 12:12:49
bai ionut constantin ,vad ca vrei sa arati cultura sucevenilor folosind expresii de comuna primitiva.voi traiti inca in feudalism si nu stiti ca suntem in 2008.scandarile se si vad ptr. ca au fost puse pe site-ul monitorului de suceava . am uitat ca tu nu stii sa citesti un ziar deoarece nu ai invatat inca alfabetul.mergi la scoala si dupa aia du-te si pe stadion ca sa stii ce se vorbeste acolo ,altfel vei avea impresia ca te afli intr-o tara straina.
6.1  RE: Asta e mintea sucevenilor trimis de
(17 mai 2008, 16:12:25
in feudalism cum traim noi, tot avem ceva realizari in comparatie cu voi, cei din 2008:)) La handbal inca nu am auzit de Botosani in liga nationala. iar daca mai vrei, citeste si articolul cu rugby. oricum, decat "evoluati" ca voi si fara realizari, mai bine in feudalism, dar cu echipa in competitie europeanabig grin
7.   Curvasareala trimis de
(17 mai 2008, 12:36:14
ce amuzant!colban un pailandez scanda impotriva satului sau de bastina.exact cum ma asteptam:singura c.u.r.v.a. masculina ramasa in viata!atentie la neatentie ca la anul cand va juca impotiva celor din payland,cu siguranta "va da totul pe teren pt suceava" dar cu siguranta cu gandul la banii cu miros de tizic a lui sfaiter!
7.1  RE: Curvasareala trimis de
(17 mai 2008, 13:04:42
LASA CA AI SA VEZI CE VA FACE -COLBAN- CRED CA NU DORMITI O SAPTAMANA. O SA VEDETI CE ECHIPA O SA AVEM, O SA VISATI SUCEAVA MULT SI BINE SI IN 2 ANI O SA VENITI LA MECIURI LA SUCEAVA IN LIGA 1 SI ASA VENITI LA NOI LA CUMPARATURI.
7.2  RE: Curvasareala trimis de
(17 mai 2008, 13:07:15
poate la furat vrei sa spuilaughing
8.   Pt botosaneanu' de mai sus trimis de
(17 mai 2008, 12:48:52
scandarile se aud galeria si jucatorii se vad scandand daca nu ai minte nici cat o gaina posteaza la tine pe forum. in ceea ce priveste nocturna la voi e o duma: care e diferenta dintre un OZN si nocturna din botosani??? OZN-uri s-au mai vazut. ar trebui sa te documentezi k la voi stadionul nu este omologat pt liga 1. poate il rugati pe sfaiter sau cum l-o chema pe ala sa va puna niste scaune amarate.in rest numai bijne si invatati sa cantati! v-ati auzit vreodata??? parca sunteti la corul filarmonic numai k aia nu-s afoni. si spune-i liderului tau de galerie ala amarat sa nu-si mai faca foaie cu cantecele pe care trebuie sa le cante galeria k e penibil.
8.1  RE: Pt botosaneanu' de mai sus trimis de
(17 mai 2008, 13:08:32
CRED CA TIE CIUDA CA COLBAN NU-I LA VOI. O SA VEZI LA TOAMNA CE POATE COLBAN. HAI SUCEAVA HAI CETATEA.
9.   Pentru DOGGY trimis de
(17 mai 2008, 12:56:03
alt prost se baga in seama.se numeste doggy si e analfabet.vezi ca ai scris :"in ceea ce priveste nocturna la voi e o DUMA.duma e forul legislativ in rusia dar tu ai dormit la ora de romana.apoi ai scris BIJNE in loc de bine.doggy mai bine iti spuneai GROGGY.
10.   Pt boul de mai sus trimis de
(17 mai 2008, 13:05:44
in ceea ce priveste gramatica m-am exprimat destul de bine k am scris cuvantul ala asa se mai intampla deoarece eu tastez repede tasta J e langa tasta N si daca nu ai fi atat de bou incat sa ma jignesti cu niste chestii inventate de tine poate as discuta. la limba romana am avut note mari si acum sunt la facultate (institutie care la voi nu exista). as vrea sa te intreb cand a jucat botosaniul in prima liga????? ati iesit si voi din wc-urile voastre si va credeti o galerie??? ....cu suporteri intelectuali asa ca tine... GO FUCK YOURSELF!!! engleza o intelegi????
11.   Ptr. groggy trimis de
(17 mai 2008, 13:34:18
la limba engleza ai invatat doar injuraturile.la limba romana e mai greu ptr.tine .la ce facultate esti? medicina veterinara cumva? oricum ne vedem in august.
11.1  RE: Ptr. groggy trimis de
(17 mai 2008, 15:02:45
vorbesc 2 limbi straine si o invat si pe a 3 a si ce sa faci tu in august?? sa ne maturi pe jos??? jet!!
11.2  RE: Ptr. groggy trimis de
(17 mai 2008, 15:11:48
si totusi nu mi-ai raspuns la intrebare....cand a jucat botosaniul in liga 1 ????
12.   Pt paistu de eu trimis de
(17 mai 2008, 13:36:56
Ma macar noi dak am promova vom juca tot pe acest stadion dar voi tre sa faceti naveta de la tarapailor la botosani

13.   _|_ trimis de
(17 mai 2008, 14:41:36
tzarani fara bani din comuna Botosanirolling on the floor
14.   Ptr. BT trimis de
(17 mai 2008, 14:55:07
Iar o sa aiba clienti Kaufland-ul si Metro. A aparut Carrefour-ul
15.   TARANIIIIIIII trimis de
(17 mai 2008, 14:57:05
Ba voi aia din botosani stiti melodia aia "Lasa-neeeeeeeee las-neeeeeeeeeee" Si apropo cat costa kg de fan?????

15.1  RE: TARANIIIIIIII trimis de
(17 mai 2008, 16:08:02
bai nord suckers!! invata ortogramele k esti praf vai de viata mea=))) asa ati spus si anul trecut si v-am facut muci la voi acasa si in tur ati avut aer conditionatlaughing
16.   Pt suceveni trimis de
(17 mai 2008, 15:34:24
daca tot va lauda-ti ca sunte-ti buni si ca FC.BOTOSANI nu are valoare de ce a-tzi stat in C pe cand noi jucam in B ... si voi murea-tzi de ciuda .... si app din august va asteapta IADUL la Botosani.....o sa vede-tzi ca nu o sa ave-tzi cum sa va apropia-tzi de STADIONUL NOSTRU ......dupa cum am mai spus o sa fie IADUL pt niste tzaranoi ca voi...DE ABIA ASTEPTAM SA VA MACELARIM!!!!!!DEVASTAM SUCEAVA/RASTURNAM MASINI /OMORAM TZARANI/SUNTEM BOTOSANI!!!!!!!!!!!!!!!!
16.1  RE: Pt suceveni trimis de
(17 mai 2008, 16:04:47
esti un mare prost! ce putem sa-ti cerem. probabil acum ai coborat din copac... a, scuze : din floarea soarelui.
16.2  RE: Pt suceveni trimis de
(17 mai 2008, 16:08:54
bai nord suckers!! invata ortogramele k esti praf vai de viata mea=))) asa ati spus si anul trecut si v-am facut muci la voi acasa si in tur ati avut aer conditionatlaughing
16.3  RE: Pt suceveni trimis de
(17 mai 2008, 19:10:52
Frate esti idiot rau!!! Le ai cu folosirea cratimelorrolling on the floor)). Lauda-ti???? sunte-ti???? murea-ti????? ave-ti????
16.4  RE: Pt suceveni trimis de
(17 mai 2008, 19:13:59
Ce faceti voi???? Ce devastati, ce rasturnati??? Voi veniti 80 de insi cu 2,3 cearsafuri si va numiti galerie??? Stai tu linistit ca doar in imaginatia ta bolnava ai putea face ceva la Suceava
17.   Bravo Cetatea , dar.... trimis de
(17 mai 2008, 16:51:14
Cred ca e timpul sa trecem in Suceava si la un comportament macar de "B" daca nu de liga I...si asta ar fi minunat daca s-ar intampla incepand cu galeria. Nimic de spus, felicitari pt. modul cum aceasta mana de inimosi si-a sustinut echipa in purgatoriul numit " C ", insa pana la a deveni o galerie serioasa mai e nevoie si de timp si de numar mai mare dar si de limbaj civilizat. E interesanta traditionala " dusmanie" Suceava - Botosani, nu e de acum si nu se va termina curand, insa cu timpul multi suceveni si botoseneni si-au schimbat reciproc domiciliile incat e greu de inteles de ce avem nevoie sa copiem genul de vrajmasie Steaua-Dinamo de ex.Mai bine am invata sa colaboram sa iasa si nordul tarii un pic in fata ca am ramas in urma cu totii. Cat despre Cetatea, felicitari pt. promovarea acolo unde-i este de obicei locul, insa va fi greu daca nu aducem muuuulti jucatori de valoare. Iar despre vise gen Liga I, stadion nou, nocturna...vom trai si vom vedea.
18.   Bucurie Mare trimis de
(17 mai 2008, 17:21:09
=)))) moama parca ati castigat Cupa Uefarolling on the floor)) nu va bucurati degeaba ma,ca la anul tot aici vezi fi,in liga a3-arolling on the floor))
18.1  RE: Bucurie Mare trimis de
(17 mai 2008, 17:27:19
punem pariu???big grin
19.   Sunt un taran din comuna Botosani trimis de
(17 mai 2008, 18:09:52
BUCOVINEAN= OM GOSPODAR DIN NORDUL MOLDOVEI,ALT SOI FATA DE MOLDOVEAN

BOTOSANEAN= OM DIN NORDU MOLDOVEI SARAC, DAR FUDUL.(adica nu am cu ce sa ma laud, dar ma laud)=))

Bibliografie: DEX
20.   TeLOVEsc_84 trimis de
(17 mai 2008, 20:50:34
ma astia din gradina botanica....luati.va ma de mana cu rromi va asemanati intre voi,ori infratiti-va cu ei ma....baraca sau case de paie e tot aia.se vede ca nu ati intrat inca un UE....SUNTETI NISTE CLANDESTI ASA CA JET....RROMI MIZERABILI CE SUNTETI.DAV-AR FOCUL SA VA DUCA PE ALT TARAM CA AICI NU E DE VOI........AMIN!!!
21.   :D trimis de
(17 mai 2008, 20:59:01
felicitari pentru promovare aveti o echipa buna care nu merita sa joaca in liga3 succes pentru sezonul viitor
22.   FC BOTOSANI trimis de
(17 mai 2008, 21:53:37
FC BOTOSANI O ECHIPA DE TARANIIIIIIIIIIIIIIII
23.   Palmaresul de la FRF trimis de
(18 mai 2008, 11:31:57
1984-2004 palmaresul de traditie al echipei fc bOTSENI ...

20 de ani de performantza pe terenurile diviziei C sau D ...

WC prosTOSANI , o echipa fara bani sustinuta de golani ...

24.   Pt toata lumea trimis de
(18 mai 2008, 13:21:00
Dar botosaniul mai este in romania?..... am auzit ca l-au dat republicii moldova, ca nu aveau aia destul fan. Cat despre nocturna..... tre sa aprindeti multe opaituri sa se vada bine, si din pacate pt voi gaz lampant nu se prea gaseste.
25.   Visul nostru trimis de
(18 mai 2008, 15:25:00
O invatatoare undeva intr-o scoala din BT.

- Copii ce vreti sa va faceti cand cresteti mari ?

La care toti paiosii in cor :

- SUCEVENI !!!
26.   Nu aud nimic? trimis de
(18 mai 2008, 17:13:36
itcani unde sunteti?hai cfrlaughing
27.   Echipa cu care va juca Rapid barajul trimis de
(18 mai 2008, 21:50:34
http://www.youtube.com/watch?v

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Clasamente

Loc
Echipa
J
V
E
I
P
G
  • 1.  Otelul Galati  18  12  3   3    39p 9  
  • 2.  FC Timisoara  18  8   10  0    34p 9  
  • 3.  FC Vaslui  18  9   5   4    32p 7  
  • 4.  Rapid  18  8   6   4    30p 16 
  • 5.  Gaz Metan  18  8   6   4    30p 7  
  • 6.  Steaua  18  8   5   5    29p 9  
  • 7.  Dinamo  18  8   5   5    29p 9  
  • 8.  CFR Cluj  18  7   6   5    27p 6  
  • 9.  Astra Ploiesti  18  4   9   5    21p -1 
  • 10.  U Craiova  18  5   5   8    20p 2  
  • 11.  Gloria Bistrita  18  5   5   8    20p -5 
  • 12.  FC Braşov  18  4   8   6    20p -6 
  • 13.  FCM Tg. Mures  18  5   5   8    20p -9 
  • 14.  U Cluj  18  5   5   8    20p -12
  • 15.  Pandurii Tg. Jiu  18  4   6   8    18p -8 
  • 16.  Victoria Branesti  18  4   6   8    18p -8 
  • 17.  Unirea Urziceni  18  4   6   8    18p -10
  • 18.  Sp. Studentesc  18  3   1   14   10p -15
  • 1.  Ceahlăul PN  15  10  5   0    35p 24 
  • 2.  Săgeata Năvodari  15  11  1   3    34p 18 
  • 3.  Concordia  15  9   4   2    31p 13 
  • 4.  FC Botoşani  15  7   4   4    25p 9  
  • 5.  Viitorul C-ta  15  6   6   3    24p 2  
  • 6.  Dunărea Galaţi  15  6   4   5    22p 11 
  • 7.  Astra II Ploieşti  15  6   4   5    22p 0  
  • 8.  Farul Constanţa  15  5   5   5    20p -2 
  • 9.  Gloria Buzău  15  4   6   5    18p -2 
  • 10.  Delta Tulcea  15  5   3   7    18p -5 
  • 11.  CS Otopeni  15  5   3   7    18p -7 
  • 12.  FC Snagov  15  5   2   8    17p -12
  • 13.  Juventus Buc  15  3   5   7    14p -8 
  • 14.  Steaua II  15  4   2   9    14p -10
  • 15.  Dinamo II  15  4   2   9    14p -16
  • 16.  CF Brăila  15  0   4   11    4p -15
  • 1.  Voinţa Sibiu  14  8   6   0    30p 12 
  • 2.  Petrolul Ploieşti  14  9   1   4    28p 12 
  • 3.  Dacia Mioveni  14  8   4   2    28p 8  
  • 4.  FC Bihor Oradea  14  8   2   4    26p 7  
  • 5.  FCM UTA Arad  14  7   3   4    24p 7  
  • 6.  Politehnica Iaşi  14  6   3   5    21p 8  
  • 7.  Alro Slatina  13  5   4   4    19p 3  
  • 8.  Gaz Metan CFR  14  4   5   5    17p -3 
  • 9.  FC Argeş Piteşti  14  5   2   7    17p -4 
  • 10.  CSM Rmn-Vâlcea  14  5   1   8    16p -1 
  • 11.  Arieşul Turda  14  4   3   7    15p -7 
  • 12.  Mureşul Deva  14  3   4   7    13p -7 
  • 13.  ACU Arad  14  3   4   7    13p -9 
  • 14.  Unirea Alba-Iulia  14  3   3   8    12p -11
  • 15.  FC Silvania ŞS  13  3   1   9    10p -15
  • 16.  Minerul Lupeni  0   0   0   0     0p 0  

Detalii clasamente

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sport local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei