Cu trei etape înainte de finalul campionatului, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava a reuşit să obţină două puncte foarte preţioase pe teren propriu, în faţa celeilalte echipe din Moldova, Ştiinţa Bacău, scor 31 – 30, după ce la pauză sucevenii aveau trei goluri avans, 18 – 15. Într-o atmosferă de cupe europene în tribunele arhipline ale sălii Liceului cu Program Sportiv, elevii antrenorilor Petru Ghervan şi Leonard Bibirig au început foarte bine această partidă, reuşind să se desprindă la patru goluri cu ajutorul unei apărări ermetice, dar şi intervenţiilor salvatoare ale lui Pralea, scor 4 – 0, în minutul 4. Conduşi foarte bine din teren de Leonard Bibirig, studenţii continuă asaltul la poarta oaspeţilor şi îşi măresc avantajul la cinci goluri, în minutul 13, scor 10 – 5 şi mai apoi la şase goluri, trei minute mai târziu. Băcăuanii nu renunţă la luptă şi se apropie la doar două goluri pe tabelă, după ce profită de mai multe nesincronizări în atacul Universităţii şi înscriu patru goluri consecutive, scor 13 – 11, în minutul 21. La acest scor, Petru Ghervan încearcă să taie elenul oaspeţilor şi cere time-out, pauză ce a reuşit să-i remonteze pe studenţi. Aceştia reuşesc să se distanţeze din nou la cinci goluri, după trei goluri consecutive, scor 16 – 11. Până la pauză, Ştiinţa recuperează din diferenţă şi intră la vestiare la scorul de 18 – 15 pentru Universitatea.
Repriza a doua, pe muchie de cuţit
Din păcate, începutul părţii secunde aparţine băcăuanilor, care par mult mai motivaţi în aceste minute şi reuşesc chiar egalarea, după 11 minute, scor 23 – 23. Totuşi, experienţa lui Bibirig îi ajută pe elevii lui Petru Ghervan să treacă de acest moment greu, distanţându-se din nou la trei goluri după două reuşite ale lui Leonard şi una a lui Adomnicăi. Finalul de joc avea să fie unul nerecomandat cardiacilor, asta după ce, cu trei minute înainte de final, sucevenii aveau trei goluri în faţă, dar oaspeţii s-au apropiat la doar un gol şi sperau măcar într-un egal. Din fericire, ultimul atac a aparţinut universitarilor, care reuşesc chiar să înscrie, dar golul nu este validat deoarece se fluierase deja finalul meciului, scor final 31 – 30. „Sportivii noştri merită felicitări pentru că au luptat şi s-au mobilizat aşa cum trebuia pentru câştigarea punctelor. Din păcate, din cauza oboselii după pauză au fost şi câteva momente în care jucătorii nu au reuşit să se mobilizeze aşa cum trebuia, fapt ce le-a permis experimentaţilor jucători de la Bacău să se apropie şi să egaleze. Cred că, în repriza a doua, experienţa lui Bibirig ne-a menţinut în joc, aici având un aport şi portarul Iulian Andrei, care a apărat din situaţii clare, tocmai când aveam nevoie. A fost un joc bărbătesc în care am reuşit victoria deoarece am greşit mai puţin în momentele decisive. Sunt de părere că am meritat cele două puncte, mai ales pentru jocul din prima repriză, când am reuşit să demontăm combinaţiile adversarilor. A fost un meci greu, în care am avut emoţii 60 de minute şi nu am fost sigur de victorie nici cu câteva secunde înaintea fluierului final, deoarece la scoruri strânse se poate întâmpla orice”, a declarat la finalul partidei antrenorul Petru Ghervan.
Pentru Universitatea au evoluat sportivii Pralea, Andrei, Bibirig (7 goluri), Tcaciuc, Bursuc, Zvanciuc, Chiruţ (5), Adomnicăi (4), Gavriloaia (7), Ţuţu (1), Mitrea (4), Dospinescu, Brădăţan şi Ignat (3). În următoarea etapă, Universitatea Suceava va întâlni în deplasare ultima clasată, Romvag Caracal.
Clasament
1. Steaua Bucureşti 23 18 2 3 759-644 382. HCM Constanţa 23 14 4 5 672-583 32
3. Ştiinţa Bacău 23 12 6 5 738-693 30
4. UCM Reşiţa 22 15 1 6 700-645 30
5. Universitatea Suceava 23 12 3 8 686-639 27
6. Minaur Baia Mare 23 12 3 8 682-652 27
7. CSM Medgidia 23 11 3 9 670-665 25
8. HC Odorhei 23 11 3 9 642-653 25
9. Dinamo Bucureşti 23 12 0 11 662-645 24
10. Lignitul Târgu Jiu 23 10 0 13 605-629 20
11. Poli Timişoara 23 9 0 14 563-585 18
12. CSM Oradea 23 6 3 14 641-677 15
13. Uztel Ploieşti 23 4 0 19 573-702 8
14. Romvag Caracal 22 0 0 22 516-697 0
(14 apr 2008, 11:26:27