Nemulţumit de modul în care a decurs jocul Cetăţii în partida cu Ceahlăul II Piatra Neamţ din runda precedentă, antrenorul Marian Pană a anunţat că nu va mai folosi prea curând sistemul 3-4-3. „Am ajuns la concluzia că echipa nu poate da un randament maxim în acest modul, deoarece juniorii noştri, Halip şi Leuciuc, nu pot participa cu brio la ambele faze ale jocului. O surpriză neplăcută pentru mine este şi lipsa de concentrare de care dau dovadă jucătorii mei în faza de apărare, un capitol la care noi am stat foarte bine în prima parte a sezonului. Aştept ca şi atacanţii să-şi intre în mână, pentru că Tomaz, Caragea şi Homneac au evoluţii fluctuante”, a declarat tehnicianul Cetăţii. Aşa cum stă bine unei echipe cu pretenţii, sucevenii şi-au propus să câştige următoarea partidă de campionat, din deplasare cu Willy Bacău. „Sper să evoluăm la fel cum am făcut-o în meciul cu Aerostar şi să redevenim acea echipă care a obţinut douăzeci de rezultate pozitive la rând”, a precizat Marian Pană.
(20 mar 2008, 12:06:29