După experienţa nereuşită consumată în România la Cetatea Suceava, brazilianul Dimas îşi încearcă acum norocul în America Centrală, în Salvador. „Noi ştiam că Dimas a ajuns la un acord cu formaţia Sportul 1 Decembrie, însă ieri am primit un fax din partea grupării CD Once Municipal din Salvador, în care suntem rugaţi să oferim detalii asupra situaţiei contractuale a jucătorului brazilian”, a declarat vicepreşedintele FC Cetatea Gheorghe Boghean. Din câte se aude, celălalt brazilian care s-a despărţit de gruparea suceveană în această iarnă, Rodrigo, este în tatonări cu formaţia din eşalonul secund, FC Bihor. La orădeni evoluează în prezent şi fostul echipier al Cetăţii, Roberto, care a ajuns la FC Bihor via Ceahlăul Piatra Neamţ.
( 4 mar 2008, 12:32:13