Echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv a terminat turneul de la Suceava cu o victorie în meciul cu LPS Iaşi. După un început de partidă mai modest, sucevenii au trecut la cârma jocului, intrând la vestiare cu un avantaj de două goluri, la pauză, 11 – 9 şi de şase goluri la final, scor 24 – 18. Joi seară, în penultimul meci al turneului, deşi avea un adversar mult mai facil, echipa LPS Suceava a avut ceva probleme cu cei de la LPS Botoşani şi asta deoarece şi-a subestimat adversarii, câştigând în cele din urmă cu 28 – 26, după ce la pauză a fost condusă la două goluri. În lipsa celui mai bun sportiv din lot, portarul Alin Ilie, antrenorul sucevean a găsit totuşi o soluţie să acopere poarta prin Cristian Iriciuc, jucător de câmp care a mai jucat pe acest post cu câţiva ani în urmă. Echipa LPS Suceava mai are de disputat un turneu, în aprilie, la Piatra Neamţ şi este aproape calificată pentru turneul semifinal.